Conform anchetei realizate 48% dintre persoanele chestionate dezaprobă maniera în care Barack Obama gestionează situația în fața jihadiștilor din grupul Statul Islamic (SI) în Irak și în Siria, față de 39% care o aprobă și 13% care nu s-au pronunțat.
În perspectiva legislativelor din noiembrie, circa 48% dintre cei respondenți au apreciat printre altele că republicanii s-au descurca mai bine în materie de 'terorism', față de 31% care au fost de părere că, din contră, democrații gestionează mai bine acest dosar.
Președintele american s-a lăudat multă vreme cu un bilanț bun în materie de luptă împotriva terorismului, mai ales prin prisma succesului operațiunii ce a permis eliminarea, în mai 2011, în nordul Pakistanului, a lui Osama bin Laden, respingând astfel frecventele acuzații de slăbiciune din partea republicanilor.
Vorbind despre politica externă în ansamblu, 45% dintre americani consideră că republicanii ar face o treabă mai bună, în timp ce 38% sunt favorabili democraților. Pe de altă parte, sondajul a relevat un sprijin puternic față de principalele puncte ale strategiei președintelui pentru a elimina Statul Islamic, dat fiind că 71% s-au declarat favorabili unor atacuri aeriene americane împotriva grupării extremiste în Irak și 69% în Siria.
Sondajul a fost realizat între 12 și 15 septembrie pe un eșantion reprezentativ de 1.009 adulți americani și are o marjă de eroare de plus minus 3 procente.