Au trecut nouă ani de la cel mai negru eveniment din istoria Statelor Unite: prăbuşirea turnurilor gemene. Rudele victimelor au comemorat la New York nouă ani de când atentatele le-au furat cele mai dragi fiinţe. La Pentagon, preşedintele Obama a făcut apel la pace şi a asigurat că americanii nu vor fi niciodată în război cu lumea islamică.
Sute de oameni au venit la Ground Zero, locul atentatelor din 2001, pentru a-şi plânge rudele dispărute. Pe rând, familiile victimelor au citit numele celor care şi-au pierdut viaţa în urmă cu 9 ani.
Primarul Michael Bloomberg şi vicepreşedintele Joe Biden au fost aproape de rudele celor dispăruţi.
Preşedintele Barack Obama a fost prezent la clădirea Pentagonului din Washington, unul din simbolurile atacate în 2001 de teroriştii al Qaida. Şeful statului a făcut un apel la pace.
Antena 3