Ambasadorul american în Coreea de Sud a fost tăiat cu o lamă de către un bărbat de 60 de ani. Mark Lippert a fost agresat cu o lamă de ras în timp ce se ducea la un eveniment dedicat păcii între Coreea de Sud şi Coreea de Nord. A suferit leziuni la faţă şi la mâini.
Diplomatul american a fost dus imediat la un spital din Seul pentru a primi îngrijiri medicale. Starea lui este stabilă. Agresorul a fost prins de poliţişti chiar la locul faptei. A fost arestat însă poliţistii nu au reuşit să afle până acum motivul faptei sale.