Antena 3 CNN Externe "Ai o singură cale de ieşire". SCRISOAREA NECENZURATĂ "de sinucidere" trimisă de FBI lui Martin Luther King

"Ai o singură cale de ieşire". SCRISOAREA NECENZURATĂ "de sinucidere" trimisă de FBI lui Martin Luther King

1 minut de citit Publicat la 12:56 13 Noi 2014 Modificat la 12:56 13 Noi 2014
scrissssssssss.jpg
Scrisoarea trimisă de către FBI pastorului Martin Luther King, în care acesta era numit "malefic" şi "odios" şi încurajat să se sinucidă, a fost publicată în întregime  şi necenzurată în New York Times Magazine, scrie independent.co.uk.

Documentul nesemnat şi nedatat, dar despre care s-a aflat ulterior că a fost trimis chiar de către directorul Biroului Federal de Investigaţii de la acea vreme, J Edgar Hoover, a fost descoperit în varianta sa necenzurată, în Arhivele Naţionale de către istoricul Beverley Gage, de la Universitatea Yale.

Scrisoarea, care părea a fi opera unui activist dezamăgit, dezvăluie intenţia directorului FBI de a-l discredita pe pastorul baptist american, cunoscut ca luptător pentru drepturile afro-americanilor, folosind detalii din viaţa sa intimă.

"Cea mai mare secţiune, necenzurataă, se concentrează pe viaţa sexuală a lui Martin Luther King, povestind într-un limbaj grafic tot ceea ce biroul credea că ştie", a explicat Gage.

Plină de greşeli de ortografie, cel mai probabil intenţionate, sscrisoarea îl avertiza pe King că are "o singură cale de ieşire".

"Ar fi bine să profiti de ea inainte ca fiinta ta murdara, anormala sa fie dezvaluita natiunii", se mai arată în scrisoare.

Documentul a fost trimis cu câteva săptămâni înainte ca Martin Luther King să primească Premiul Nobel pentru pace, în 1964..

Martin Luther King a suspectat încă de atunci că scrisoarea a fost trimisă de către FBI, suspiciune care a fost confirmată un deceniu mai târziu. King a fost asasinat în anul 1968.

×
x close