Trenul cu 106 vagoane, aparţinând companiei feroviare Burlington Northern and Santa Fe (BNSF) Railway a deraiat în jurul orei locale 14.10 (22.10, ora României), în vestul orăşelului Casselton, în statul american North Dakota, lovind trenul care transporta ţiţei şi provocând deraierea acestuia, potrivit unui purtător de cuvânt al BNSF, Amy McBeth.
Fumul de la incendiu poate fi observat la o distanţă de aproximativ 25 de kilometri. Potrivit site-ului Inforum.com, aproximativ zece vagoane din cele 106 au fost cuprinse de flăcări.
Foto: Agerpres/AP
În urma acestui accident nu au fost înregistrate victime.
La faţa locului se află mai multe echipe de salvare. Din cauza intensităţii incendiului, pompierii au fost nevoiţi să lase vagoanele să ardă, ceea ce ar putea dura cel puţin 12 ore, relatează CNN.
De asemenea, a fost emis cod roşu de alertă. Locuitorii oraşului au fost sfătuiţi să nu-şi părăsească casele, iar sudul oraşului Casselton a fost evacuat.
Departamentul de pompieri din Casselton nu a precizat câte vagoane au fost implicate în acest accident.
Eva Fercho, o locuitoare a oraşului Casselton, a afirmat că "cerul este complet negru din cauza fumului".
Jurnalista Gretchen Hjelmstad, de la cotidianul american Valley News, a relatat că "flăcările depăşesc înălţimea de 30 de metri", iar o altă jurnalistă a afirmat că la locul accidentului au loc explozii. "Am văzut o a treia explozie, iar vagoanele continuă să ia foc", a relatat ea.
Anchetatorii încearcă să stabilească cauzele acestui accident.
Casselton, cu o populaţie de 2.400 de locuitori, este oraşul din care provine actualul guvernator al statului North Dakota, Jack Dalrymple şi alţi patru predecesori ai săi.