UPDATE 22.00 - Coloane de fum se văd în apropierea reşedinţei lui Gaddafi, anunţă AFP.
UPDATE 20.45 - Armata libiană a anunţat, duminică, un nou armistiţiu, începând cu ora 19.00 GMT (21.00 ora României), în urma apelului lansat sâmbătă de Uniunea Africană de "încetare imediată a ostilităţilor”.
Regimul libian a anunţat un prim armistiţiu la scurt timp după votul din Consiliul de Securitate al ONU, care a adoptat joi seara rezoluţia 1.973, ce autorizează recursul la forţă în cazul în care forţele libiene nu îşi încetează operaţiunile împotriva rebelilor.
UPDATE 20.15 - Oraşul Tripoli a fost bombardat. Antiaeriana din Tripoli a deschis focul. Rebelii au început contraatacul asupra trupelor lui Gaddafi de al Ajdabiya, la est de Benghazi. Peste 150 de oameni au murit în urma atacurilor trupelor lui Gaddafi.
UPDATE 19.30 - Autorităţile din Qatar a decis să mobilizeze "patru avioane" în Libia pentru a participa la intervenţia militară a coaliţiei internaţionale împotriva forţelor colonelului Muammar Kadhafi, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al ministerului francez al Apărării, Laurent Teisseire, citat de AFP.
UPDATE 18.45 - Peste 70 de libieni au fost ucişi, informează Guvernul de la Tripoli. Preşedintele SUA, Barack Obama, va susţine în scurt timp o conferinţă de presă.
UPDATE 16:00.
Următoarea etapă a raidurilor coaliţiei împotriva forţelor lui Muammar Kadhafi va consta în atacarea liniilor de alimentare pentru limitarea capacităţilor de luptă ale acestora, a declarat duminică şeful Statului Major interarme al SUA, amiralul Michael Mullen, relatează AFP.
El a precizat pentru CNN că nu este însă vorba despre îndepărtarea de la putere a lui Kadhafi.
Pe de altă parte, liderul Ligii Arabe, Amr Moussa, a criticat, duminică, bombardamentele coaliţiei internaţionale în Libia, apreciind că acestea se îndepărtează de "scopul care este impunerea unei zone de interdicţie aeriană", informează AFP.
"Ceea ce se întâmplă în Libia se îndepărtează de scop care este de a impune o zonă de interdicţie aeriană, şi ceea ce vrem este protecţia civililor şi nu bombardarea altor civili", a declarat el jurnaliştilor.
UPDATE 15:25. Forţe loiale lui Gaddafi au ajuns în centrul oraşului Misrata, aflat sub controlul rebelilor, potrivit mărturiilor unor localnici, citaţi de Reuters. S-au auzit focuri de armă şi sunt raportate victime.
UPDATE 15:10. Guvernul libian a anunţat că va înarma peste un milion de bărbaţi şi femei în orele următoare, potrivit agenţiei naţionale de ştiri.
Totodată, Rusia a atras atenţia SUA, Franţei şi Marii Britanii să nu mai folosească forţa în mod ne-selectiv în Libia, potrivit
Reuters.
UPDATE 14:30. 64 de oameni au murit în urma atacurilor aeriene declanşate de coaliţia internaţională asupra Libiei, a declarat un oficial al ministerului libian de Sănătate, citat de
Reuters.
UPDATE 14:05. Prima fază a atacurilor aeriene desfăşurate împotriva Libiei este "un succes" şi a permis instaurarea unei zone de interdicţie aeriană, a declarat duminică amiralul Michael Mullen, şeful Statului Major interarme american, pentru postul de televiziune
ABC.
UPDATE 13:20. Peste 50 de oameni au fost ucişi de trupele lui Gaddafi în oraşul Misrata, potrivit unor martori citaţi de
BBC.
Un convoi militar a fost distrus de atacuri aeriene, lângă oraşul libian Benghazi. Imaginile de mai jos arată ce a rămas din convoiul atacat: camioane, tancuri şi cadavre carbonizate.
UPDATE 12:55. Trei bombardiere americane B-2, invizibile pe radar, au desfăşurat un raid împotriva unei importante baze aeriene libiene, lansând 40 de bombe, a anunţat duminică
CBS News.
Potrivit CBS, operaţiunea are ca obiectiv distrugerea unei mari părţi a aviaţiei libiene, după declanşarea, sâmbătă, a unei intervenţii internaţionale împotriva regimului lui Muammar Kadhafi.
Avioane de vânătoare ale forţelor aeriene aericane au desfăşurat, în acelaşi timp, misiuni în căutarea forţelor terestre libiene pentru a le distruge.
Avioanele implicate în aceste misiuni nu au înregistrat nicio pierdere, potrivit CBS.
UPDATE 12:50.
Peste 90 de persoane au fost ucise în luptele de vineri seara şi sâmbătă, în timpul ofensivei desfăşurate de forţele loiale lui Muammar Kadhafi împotriva insurgenţilor la Benghazi, fieful rebelilor din estul Libiei, potrivit unor surse medicale şi jurnaliştilor AFP.
"Ieri (sâmbătă), am primit 50 de cadavre, iar astăzi (duminică) am întocmit deja 35 de certificate de deces", a declarat doctorul Khaled Mugasabi, de la spitalul Jala, din centrul Benghazi, precizând că este vorba despre rebeli şi civili.
De altfel, jurnaliştii AFP au numărat nouă cadavre ale combatanţilor loiali lui Kadhafi într-o sală a spitalului Jala.
UPDATE 11:55.
Liderul libian Muammar Kadhafi a avertizat Occidentul că nu îl va lăsa să exploateze petrolul libian, într-o intervenţie audio difuzată duminică de televiziunea publică, informează AFP.
El a declarat, de asemenea, că "tot poporul libian are arme" şi victoria îi va aparţine, anticipând însă "un război lung".
"Vom
termina orice trădător sau colaborator al coaliţiei cruciaţilor", a adăugat el.
Liderul libian a mai spus că "tot poporul libian poartă arme" şi că va "învinge": „Vom lupta până la capăt şi vom învinge.“
"Noi suntem învingătorii, voi sunteţi învinşii. Noi nu ne vom retrage de pe câmpul de bătălie pentru că ne apărăm teritoriul şi demnitatea", a declarat el.
Ameninţările lui Gaddafi
UPDATE 11:30. Bombardamentele desfăşurate de coaliţia internaţională împotriva obiectivelor militare ale colonelului Muammar Kadhafi au încetat duminică la Tripoli şi Benghazi, bastionul rebelilor din estul ţării, au constatat jurnalişti ai AFP.
Duminică dimineaţa, bombardamentele au încetat la Tripoli şi în împrejurimi.
În Benghazi, bastionul rebelilor din estul Libiei, bombardamentele au încetat, de asemenea, iar oraşul, al doilea ca mărime din ţară, a revenit la calm.
Locuitorii, care au fugit din oraş sâmbătă din cauza atacurilor violente ale forţelor lui Kadhafi, au început să se întoarcă.
Coaliţia condusă de SUA, Marea Britanie şi Franţa a încetat atacurile
UPDATE 11:20. Echipajul unui remorcher italian, format din opt italieni, doi indieni şi un ucrainean, a fost reţinut în portul Tripoli de persoane înarmate a anunţat duminică dimineaţa agenţia Ansa, citată de AFP.
Faptele s-ar fi produs sâmbătă după-amiază, în timp ce nava urma se pregătea să debarce la Tripoli muncitori libieni, potrivit agenţiei italiene, care citează "surse calificate".
Câteva persoane înarmate, dintre care una s-a prezentat drept comandantul portului, au oprit echipajul, împiedicând nava să plece.
Prima noapte de bombardamente în Libia! Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie a atacat din aer şi de pe mare mai multe ţinte strategice. Regimul Gadaffi susţine că au fost ucişi 48 de civili, majoritatea în raidurile din capitală, dar informaţia nu a putut fi confirmată şi din surse independente. Gaddafi ameninţă că va înarma populaţia şi că va ataca "obiective civile şi militare" din Mediterană, ale ţărilor care atacă Libia.
Primele lovituri au fost date de avioanele de vânătoare şi bombardament franceze, care au distrus mai multe blindate ale armatei guvernamentale libiene.
Au intrat apoi în acţiune aviaţia britanică şi navele şi submarinele Marii Britanii şi Statelor Unite. Peste 100 de rachete de croazieră Tomahawk, lansate de pe mare, au lovit zeci de obiective din Libia, potrivit Pentagonului.
Acţiunea este coordonată de un comandament strategic al armatei americane, din Germania. Printre ţinte s-au aflat sistemele de apărare antiaeriană şi centrele strategice de comunicaţii de pe litoralul mediteranean al Libiei. Autorităţile libiene susţin că au fost lovite şi obiective civile, în capitală şi la Misrata, Benghazi şi Sirta, oraşul natal al lui Gaddafi.
Presa oficială a anunţat doborârea unui avion francez, ştire dezminţită imediat la Paris. Forţele lui Gaddafi au ripostat cu tiruri intense de artilerie antiaeriană, inclusiv în jurul reşedinţei conducătorului libian, de la Tripoli.
Televiziunea publică libiană a anunţat că 150 de răniţi sunt internaţi în spital, unde au fost vizitaţi de primul ministru Ali Mahmoudi.
Cu câteva ore înaintea atacului, Moammar Gaddafi a adresat, prin radio, un mesaj sfidător către statele participante la operaţiune. El a ameninţat că va preface Mediterana într-un "teren de luptă".
Liderul libian a adăugat că puterea şi-a deschis depozitele de armament pentru cei care doresc să apere ţara.
În urma atacului, Libia a mai anunţat că nu mai recunoaşte rezoluţia ONU privind încetarea focului şi că pune capăt cooperării cu Uniunea Europeană împotriva imigraţiei clandestine. China, care, alături de Rusia, s-a abţinut la votarea rezoluţiei împotriva Libiei, şi-a exprimat, duminic[, regretul pentru intervenţia armată.
Prima noapte de bombardamente în Libia