Guvernul de la Ankara a autorizat Franța ''să utilizeze spațiul aerian turc'' în cadrul coaliției internaționale împotriva grupării Statul Islamic (SI), a indicat miercuri o sursă diplomatică turcă, citată de
AFP.
''Franța ne-a cerut autorizația pentru a se folosi de spațiul nostru aerian (...) Această autorizație a fost acordată cu condiția să se alinieze principiilor generale ce unesc țările coaliției internaționale'', a declarat pentru AFP sursa, care a ținut să-și păstreze anonimatul.
Grație autorizației din partea Ankarei, Franța ar putea desfășura avioane de vânătoare la bazele din Turcia, îndeosebi la cea de la Incirlik, folosită deja de aviația americană, situată în sudul Turciei, nu departe de frontiera cu Siria.Franța a început în septembrie 2014 să bombardeze Statul Islamic în Irak, alăturându-se coaliției conduse de către SUA, și după un an în Siria. Parisul și-a intensificat loviturile aeriene în Siria după atentatele din 13 noiembrie de la Paris. Avioanele franceze Mirage 2000 și Rafale care intervin în Irak și Siria își au baza în Emiratele Arabe Unite și în Iordania.