Încă 25 de persoane au fost reţinute şi alte 34 de arme au fost confiscate, în cursul celor 118 percheziţii desfăşurate de autorităţile franceze în noaptea de de marţi spre miercuri, în cazul atentatelor teroriste de la Paris, informează
Le Figaro. Ministrul francez de Interne, Bernad Cazeneuve, a anunţat miercuri că autorităţile franceze au desfăşurat 118 noi percheziţii în cazul atentatelor din Paris.
Percheziţiile efectuate în cursul nopţii de marţi spre miercuri nu au avut toate legătură directă cu ancheta deschisă în cazul atentatelor teroriste de la Paris de vineri seară, ci au vizat şi suspecţi implicaţi în activităţi teroriste anterioare celor de vineri seară.
Este a treia noapte consecutivă în care se desfăşoară percheziţii în mai multe oraşe din Franţa, fiind organizate în total 414 astfel de intervenţii de duminică seară. În noaptea de marţi spre miercuri, poliţiştii "au interpelat 29 de persoane şi au plasat în arest 25 dintre acestea". De asemenea, 34 de arme au fost confiscate de poliţişti şi au fost descoperite 16 pachete de substanţe stupefiante, a precizat ministrul francez de Interne.
În trei zile, au fost interpelate 64 de persoane, 60 dintre acestea fiind plasate în arest. În plus, au fost confiscate 75 de arme, dintre care 11 sunt arme de război. În locuinţa din Lyon a unuia dintre suspecţii arestaţi în cursul nopţii de duminică spre luni, a fost descoperit un lansator de rachete. Autorităţile franceze au plasat în arest la domiciliu 118 persoane.
Şi serviciul de curierat Air France Cargo a fost vizat miercuri dimineaţă de o percheziţie a poliţiei franceze. În plus, şi sediile FedEx şi Brinks au fost controlate de anchetatori.