O înregistrare video acreditează existenţa celui de-al nouălea terorist în cursul atentatelor comise vineri seară la Paris, membru al echipei de comando care a atacat terasele unor cafenele și restaurante, au făcut cunoscut marți surse apropiate anchetei și din rândul poliției, potrivit
AFP.
Acest comando era alcătuit din francezul Brahim Abdeslam, care s-a aruncat în aer într-un restaurant și era cu siguranță însoțit de fratele său, Salah, dat în urmărire și căutat intens.
Conform înregistrării video, a mai fost un individ, care și el ar putea să se ascundă, dacă nu este vorba despre unul dintre cei doi presupuși complici ai lui Salah arestați în Belgia.