Marine Le Pen, liderul partidului de extremă-dreapta Frontul Naţional, l-a ironizat în Parlamentul European pe preşedintele francez, Francois Hollande, afirmând că este "vicecancelarul Angelei Merkel", iar Franţa a devenit "remorca Germaniei", informează site-ul cotidianului
Le Point. Preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au fost miercuri în Parlamentul European, unde au vorbit despre criza refugiaţilor şi despre conflictul din Siria.
"Vă mulţumesc, doamnă Merkel, că aţi venit aici cu vicecancelarul responsabil de provincia Franţa", a declarat Marine Le Pen, referindu-se la Francois Hollande.
"Aţi venit aici pentru a corecta politici, deoarece Uniunea voastră Europeană este pe cale să se scufunde, dat fiind că este obligată să se menţină prin şantaj, ameninţări şi intimidare", a adăugat Marine Le Pen, liderul grupului parlamentar Europa Naţiunilor şi Libertăţilor şi preşedintele formaţiunii franceze Frontul Naţional (opoziţie).
"Asistăm la spectacolul ataşării Franţei la remorca Germaniei în domeniul politicii privind imigraţia", a subliniat Marine Le Pen.