Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Punctul de întâlnire Nicoleta Pauliuc, discurs în lacrimi în Parlament: "La momentul confirmării diagnosticului, timpul s-a oprit!"

Nicoleta Pauliuc, discurs în lacrimi în Parlament: "La momentul confirmării diagnosticului, timpul s-a oprit!"

Premieră legislativă mult așteptată de bolnavii de cancer din România! De anul acesta, se va sărbători Ziua Națională a acestei maladii oncologice, în prima duminică a lunii iunie. La mijlocul lunii aprilie a intrat în vigoare legea care prevede că însoțitorii bolnavilor oncologici pot beneficia de concediu medical de maximum 45 de zile calendaristice pe an.

Nicoleta Pauliuc, discurs în lacrimi în Parlament: "La momentul confirmării diagnosticului, timpul s-a oprit!"
Sursa foto: Facebook | Nicoleta Pauliuc
de Redacția Antena 3 CNN    |    31 Mai 2022   •   15:43

Senatoarea Nicoleta Pauliuc, o supraviețuitoare a bolii, spune că a vrut să transmită tuturor un mesaj de speranță.

"Am văzut această lege ca un cerc care a început în momentul diagnosticului pe care l-am primit. Am reușit mai mult decât promovarea unei legi prin care însoțitorii bolnavilor de cancer pot beneficia de 45 de zile de concediu plătit. Am reușit un pas spre normalitate", a declarat Nicoleta Pauliuc în Senatul României.

Această lege dă acces bolnavilor oncologici și aparținătorilor la consultații psihologice gratuit, precum și „dreptul la uitare”.

"Nu în ultimul rând, am inițiat legea dreptului la uitare. Un proiect aprobat deja de Senat, care elimină discriminările la care sunt supuși supraviețuitorii de cancer în privința accesului la credite, la asigurări de sănătate", precizează Nicoleta Pauliuc.

Nicoleta Pauliuc: "La momentul confirmării diagnosticului de cancer pancreatic, timpul s-a oprit"

Senatoarea a povestit și despre experiența ei ca pacient oncologic.

"La început de 2017, proaspăt intrată în Parlamentul României, am primit diagnosticul. Colegul meu, doctorul Tătaru, la o reuniune de partid, mi-a spus: „ești cam palidă! Mergi și fă-ți analizele!”. La momentul confirmării diagnosticului de cancer pancreatic, timpul s-a oprit. Și după, brusc, m-am trezit și, pentru prima dată, m-am întrebat ce fac cu viața mea de atunci încolo. În acele clipe am făcut un pact cu Dumnezeu: că dacă îmi va permite să mă nasc a doua oară – pentru că asta înseamnă supraviețuirea în cazul unui diagnostic de cancer – să ajut cât mai mulți bolnavi să fie învingători!”, spune Nicoleta Pauliuc.

Premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că strategia de luptă împotriva cancerului va fi operaționalizată și că se vor găsi resursele necesare pentru ca noile programe să salveze cât mai multe vieți.

„Nu avem o statistică clară a numărului supraviețuitorilor de cancer din România și a situației în care aceștia se află. Mă voi asigura că acest lucru va fi corectat. În plus, planul încurajează consultarea interdisciplinară în stabilirea diagnosticului și tratamentului de urmat. Vor vorbi între ei oncologul, chirurgul, radiologul și persoana care se ocupă de aplicarea tratamentului cu chimioterapie, dar și psihologul, pentru a stabili o cale de urmat pentru fiecare pacient în parte. Două numere din statisticile de profil îmi dau fiori: aproape 100.000 de noi cazuri anuale de cancer și aproximativ 50.000 de decese”, a declarat premierul României, Nicolae Ciucă.

Anul acesta, Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer va fi marcată pe 5 iunie. Potrivit legii, se vor organiza la nivel național și local manifestări științifice, educative și cultural-artistice, consacrate conștientizării și informării cetățenilor despre provocările și soluțiile privind îmbunătățirea calității și creșterea duratei de viață a supraviețuitorilor maladiilor oncologice.

În 16 aprilie a intrat în vigoare Legea 24/2022 care prevede introducerea concediului medical pentru îngrijirea bolnavilor de cancer. Durata acestui tip de concediu medical poate fi de maxim 45 de zile calendaristice într-un an, pentru un pacient.

„Beneficiază de concediu și indemnizație pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani asiguratul care, cu acordul pacientului, îl însoțește pe acesta la intervenții chirurgicale și tratamente prescrise de medicul specialist. Pacientul cu afecțiuni oncologice își poate exprima acordul (...) numai pentru o singură persoană la fiecare intervenție chirurgicală, respectiv tratament”, se precizează în actul normativ.

Mai mult, în fiecare an, aparținătorul și pacientul vor avea dreptul la cel puțin o ședință de evaluare psihologică clinică și la cel puțin cinci ședințe de consiliere psihologică clinică, costurile urmând a fi suportate de stat. Această facilitate se va aplica începând cu data de 16 februarie 2023.

×
Subiecte în articol: Nicoleta Pauliuc Nicolae Ciucă cancer
Parteneri
Elevii care pot avea vacanţa de Paşte prelungită
x close