Intrarea Statelor Unite în incapacitate de plată, în urma unui eventual eşec de a creşte plafonul de îndatorare a ţării, ar putea atinge proporţii catastrofale şi ar putea genera o criză financiară şi recesiune care să amintească de 2008 sau chiar mai rău, a avertizat, joi, Trezoreria SUA, potrivit Mediafax.
„Aşa cum am văzut şi în urmă cu doi ani, incertitudinea privind plata completă şi la timp a facturilor de către SUA afectează economia. Amânarea până în ultimul moment a creşterii plafonului de îndatorare este exact ce nu are nevoie economia americană - o rană autoprovocată, care face rău familiilor şi afacerilor”, a afirmat secretarul Trezoreriei, Jacob Lew.
Lew a avertizat recent că Trezoreria va epuiza capacitatea de a împrumuta bani până la 17 octombrie.
Raportul Trezoreriei arată că disputele refeitoare la creşterea limitei de îndatorare în 2011, decizie luată în ultimul moment, a afectat încrederea consumatorilor, avuţia populaţiei şi piaţa de capital, cu efecte şi în privinţa creditării şi recuperării economice.
„O estimare precisă a efectelor este imposibilă, iar situaţia actuală este diferită de cea din 2011, însă teoria economică şi experienţele anterioare sunt clare referitor la direcţia impactului: un şoc financiar puternic cu efect pe termen lung, precum cel care a început la sfârşitul anului 2011, ar conduce la încetinirea economiei, cu mai puţine locuri de muncă şi şomaj mai ridicat decât ar fi fost altfel cazul”, notează Trezoreria.
Economiştii de top ai statului american au indicat în discuţii neoficiale că sunt îngrijoraţi de faptul că pieţele financiare nu percep pericolul real al unei intrări a SUA a incapacitate de plată, din cauza crizelor bugetare repetate.
Trezoreria se aşteaptă ca până la mijlocul lunii octombrie să mai aibă lichidităţi de numai 30 de miliarde de dolari.
Au apărut, însă, semne că pieţele încep să se trezească, scrie New York Times. Randamentele titlurilor de Trezorerie cu maturitate de o lună au crescut la cel mai ridicat nivel al ultimului an.