Antena 3 CNN Economic România, coşmarul drumurilor. 500 km de autostradă, în 20 de ani

România, coşmarul drumurilor. 500 km de autostradă, în 20 de ani

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 21:11 09 Feb 2013 Modificat la 21:11 09 Feb 2013
România, coşmarul drumurilor. 500 km de autostradă, în 20 de ani
Foto: Agerpres
În România, s-au făcut în ultimii 20 de ani vreo 500 de kilometri de autostradă, incluzând aici şi modernizarea tronsonul A1 Bucureşti-Piteşti, construit în anii '70. Asta înseamnă vreo 25 de kilometri pe an. Pe toţi cei 500 de kilometri s-au plătit 2,1 miliarde de euro, adică, în medie peste 4,2 milioane euro pe kilometru.

Analiza a fost prezentată în ediţia de sâmbătă a emisiunii Income Magazine, de la Antena 3.

La sfârşitul anului trecut, România avea 150 de km noi de autostrada. Pentru acest an sunt în plan 250 şi astfel, cu puţin noroc, la sfârşitul lui 2013, ţara ar cumula peste 750 km de autostradă.

Cele mai scumpe autostrăzi realizate până acum sunt tronsoanele: Câmpia Turzii-Gilău cu un preţ de 9,65 milioane de euro/km, urmată de autostrada Bucureşti-Ploieşti cu 8,1 milioane de euro, ocolitoarea oraşului Piteşti - 8,02 milioane de euro şi varianta de ocolire Arad - 7,95 milioane euro.

Pe de altă parte, topul celor mai ieftine proiecte este condus de secţiunile realizate pe Autostrada Soarelui, tronsoanele Fundulea-Lehliu, Lehliu-Drajna, Drajna-Feteşti şi Feteşti-Cernavodă. Pe aceste secţiuni realizate atât de constructori români, cât şi de companii străine, costul unui kilometru de autostradă a fost de-a dreptul „şocant", variind între 2 şi 2,6 milioane de euro.

Azi, costul pe kilometrul de autostradă nou construită este de 5 milioane de euro. Analiştii spun că, deşi majoritatea tronsoanelor realizate până în prezent sunt la câmpie, preţul plătit este de autostradă de munte, adică aproape dublu. Pentru a ne face o imagine corectă, ar mai fi de adăugat că, în medie, un kilometru de autostradă cu două benzi costă în Uniunea Europeană doar 2,3 milioane de euro, inclusiv lucrări de artă, iar pentru o autostradă cu patru benzi pe sens se plătesc în medie 4 milioane de euro.

În tot acest timp, în România ne permitem să plătim pentru un kilometru amărât de autostradă cu două benzi pe sens, mult mai mult decât se plăteşte în Europa un kilometru de autostradă cu patru benzi pe sens

Anul acesta, România are de construit aproximativ 250 de kilometri de autostradă însă mai bine de jumătate din proiecte au ca termen de finalizare luna aprilie, aşa că cel mai probabil vor fi întârzieri, iar Guvernul nu a găsit încă soluţii de finanţare pentru alte câteva tronsoane: Comarnic-Braşov, Sibiu-Piteşti şi Târgu Mureş-Iaşi.


De plată în viitor
1. Sibiu-Piteşti - 3,24 miliarde de euro
2. Terminarea Autostrăzii Transilvania (Braşov-Borş) - 2,4 miliarde de euro
3. Ploieşti-Braşov - 1,48 miliarde de euro
4. Autostrada Vest-Est (Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni) - 6,1 miliarde de euro
5. Autostrada Coridorului IX paneuropean (Bucureşti-Ploieşti-Focşani-Bacău-Paşcani) - 1,7 miliarde euro
6. Autostrada Sudului (Bucureşti-Timişoara) - 2 miliarde de euro
7. Centura Bucureşti, profil autostradă - 900 milioane de euro


       

×
Etichete: autostrazi
TOP articole
x close