Antena 3 CNN Economic Nu e păcăleală. De la 1 aprilie, se scumpesc iar ţigările

Nu e păcăleală. De la 1 aprilie, se scumpesc iar ţigările

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 16:28 19 Feb 2013 Modificat la 16:28 19 Feb 2013
Nu e păcăleală. De la 1 aprilie, se scumpesc iar ţigările
Foto: listverse.com
Nivelul accizei totale pentru ţigarete, valabil pentru perioada 1 aprilie 2013-31 martie 2014, va fi majorat de la 79,19 euro/1.000 ţigarete la 81,78 euro/1.000 ţigarete, în urma unei hotărâri aprobate marţi de Guvern, a anunţat ministrul Mediului, Rovana Plumb.

În acelaşi timp, nivelul accizei specifice, exprimate în echivalent euro /1.000 de ţigarete, va fi fixat la 56,71 euro/1.000 ţigarete, în baza hotărârii amintite, informează Mediafax.

Guvernul a decis recent să decaleze cu trei luni calendarul de creştere a accizelor la ţigarete, astfel încât majorarea să fie aplicată în fiecare an de la 1 aprilie, nu de la 1 iulie ca în prezent, procedură care să fie menţinută până în anul 2017 inclusiv, pentru a genera încasări suplimentare la buget.


×
Etichete: tigari guvern
x close