Antena 3 CNN Economic Biz News Vlădescu: Vom reduce tot ceea ce poate fi redus

Vlădescu: Vom reduce tot ceea ce poate fi redus

1 minut de citit Publicat la 01:42 24 Feb 2010 Modificat la 01:42 24 Feb 2010
Vlădescu: Vom reduce tot ceea ce poate fi redus
Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat marţi, la finalul unei întâlniri cu senatorii PDL, că în urma solicitării premierului, se va analiza reducerea numărului de taxe parafiscale, el precizând că se va reduce tot ceea ce poate fi redus.

"Nu vă pot spune despre ce taxe este vorba, premierul ne-a rugat să continuăm reducerea numărului de taxe parafiscale şi în funcţie de rezultatele analizei vom reduce tot ceea ce poate fi redus. Nu sunt un susţinător al parafiscalităţii", a spus Vlădescu, citat de Mediafax.

El a precizat că a discutat timp de aproximativ patru ore cu grupul parlamentar PDL din Senat despre buget, legea responsabilităţii fiscale, susţinerea autorităţilor locale.

"Am explicat ceea ce am făcut până acum, ce intenţionăm să facem, ce am dori să facem dar nu putem, pentru că nu avem spaţiu fiscal", a spus Vlădescu.

Întrebat ce anume nu poate realiza Guvernul din cauza spaţiului fiscal, ministrul Finanţelor a precizat că este vorba de autostrăzi, spitale, susţinerea agriculturii, acestea fiind doar câteva elemente dintr-o listă mai lungă.

Vlădescu a mai spus că niciun senator nu i-a reproşat declaraţia privind impozitarea pensiilor, singurul reproş care i s-a făcut fiind acela că nu există o susţinere suficientă pentru agenţii economici în condiţii de criză.

"Am recunoscut acest lucru datorită faptului că nu avem disponibilităţile financiare care ar fi necesare, nu putem să dăm subvenţii, dar din punctul meu de vedere s-au făcut foarte multe în acest an, ultimele două luni, pentru susţinerea agenţilor economici", a explicat Vlădescu.

Premierul Emil Boc a cerut miniştrilor Finanţelor şi Economiei să urgenteze procedurile de elaborare a mecanismului prin care tinerii care înfiinţează firme să beneficieze de facilităţi, solicitând totodată ca procesul de reducere a numărului de taxe parafiscale să fie continuat şi în acest an.

Solicitarea a fost adresată în şedinţa de marţi a Guvernului.

Facilităţile vor fi introduse printr-un proiect de lege privind acordarea de facilităţi pentru tinerii care înfiinţează firme şi pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial.

Antena3.ro

×
x close