În 2008, în România s-au vândut peste 300.000 de automobile. Anul acesta e posibil să nu se depăşească 150.000. Dintre acestea, peste 35 de mii au fost ale mărcii Dacia, care se menţine pe primul loc, cu o cotă de piaţă de 30%. Succesul Dacia a fost mai ales extern pe plan. Uzina de la Piteşti a reuşit să vândă, în vestul Europei, peste 170 de mii de automobile, cu 94% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Cele mai mari vânzări au fost în Germania care a avut cel mai stimulativ programul Rabla.
La Craiova, în an de criză, producătorul american Ford a început producţia de autoutilitare Transit Connect. Primele maşini au fost livrate luna trecută dealerilor din ţară, dar şi în ţări precum Bulgaria şi Marea Britanie.
Pe plan extern, unele pieţe auto au intrat în colaps, iar altele au triumfat. În plină criză, compania italiana Fiat a încercat să caute un aliat puternic, Opel. Planul a eşuat însă, iar în toamnă General Motors a anunţat că nu mai vinde Opel.
După ce nu şi-a găsit cumpărător, General Motors a anuntat că marca suedeză Saab va fi închisă. Cealaltă marcă suedeză de prestigiu, Volvo, şi-a găsit un cumpărător. Ford a anunţat, în urmă cu câteva zile, că a încheiat un acord cu producătorul auto chinez Geely pentru vânzarea Volvo. Grupul chinez a propus două miliarde de dolari pentru achiziţia companiei suedeze.
Un an bun, în pofida problemelor din industria de profil au avut indienii de la Tata Motors care au lansat cea mai ieftină maşină din lume - Nano. Preţurile pleacă de la 2.300 dolari şi nu depăţesc 3.500 dolari, în versiunea cu toate dotările. Cererile sunt atât de mari, încât comenzile sunt onorate greu. Pentru moment, sunt produse câteva mii de maşini lunar, în vreme ce cererea e de aproximativ o sută de mii de liliputanul Nano.
Antena 3