Antena 3 CNN Economic Biz News Isărescu: Nivelul contribuţiei şi legislaţia încurajează evaziunea fiscală

Isărescu: Nivelul contribuţiei şi legislaţia încurajează evaziunea fiscală

1 minut de citit Publicat la 13:11 27 Mai 2010 Modificat la 13:11 27 Mai 2010
Isărescu: Nivelul contribuţiei şi legislaţia încurajează evaziunea fiscală
Nivelul relativ înalt al contribuţiilor şi legislaţia din România descurajează activitatea economică şi încurajează evaziunea fiscală, ceea ce face ca programele sociale să fie greu de finanţat, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

El a dat ca exemplu ajutoarele care se plătesc în zona rurală, iar persoanele care încasează aceste sume nu pot lucra decât la negru pentru că sunt condiţionate să nu aibă un loc de muncă.

Isărescu a amintit că s-a plecat din anii '90 de la 2,2 plătitori de taxe şi impozite la un beneficiar, incluzând pensionari, şomeri, persoane cu dizabilităţi. Potrivit oficialului Băncii Centrale, în prezent, raportul este de 0,8 plătitori la un beneficiar.

"Financiar este evident că echilibrarea fizică nu se poate face decât prin îmbunătăţirea raportului. Altminteri, impozitarea sau contribuţiile devin copleşitoare, dărâmă economia", a adăugat Isărescu.

Oficialul BNR a arătat că situaţia la nivelul salarizării bugetarilor s-a deteriorat accentuat începând cu 2007, odată cu aderarea la UE, când a existat un argument corect, respectiv migrarea forţei de muncă mai pregătită spre sectorul privat.

"S-a crezut atunci că dacă am intrat în UE trebuie să trăim ca în UE. A fost complet fals", a afirmat Isărescu,citat de Mediafax.

Potrivit guvernatorului, politicile privind reformele structurale au fost amânate după intrarea în UE, inclusiv în perspectiva anilor electorali 2008-2009.


Sistemele fiscale din România sunt "ciuruite" de o lungă listă de excepţii, care scad eficienţa încasărilor bugetare, iar acestea sunt extrem de reduse pentru câtă bogăţie se crede că există în ţară, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Isărescu a explicat că nefiscalizarea terenurilor sau fiscalizarea într-o măsură foarte redusă a fost unul dintre motivele care au condus la boom-ul imobiliar.

"În 2000 am propus să se impoziteze pâmântul. Mi s-a spus că nu se poate, este an electoral. Nefiscalizarea pământuui a fost una din sursele boom-ului imobiliar. De-aia ne uităm jenat la pământurile de pe marginea şoselelor din România, care nu arată deloc bine, sunt câmpuri nelucrate, care aşteaptă câştiguri speculative", a spus Isărescu, care a menţionat că proprietăţile au fost şi au rămas defectuos impozitate.

Şeful băncii centrale a afirmat că România are în prezent o economie nefiscalizată de circa 20-25% din PIB.

"Ea este introdusă în PIB-ul României. De aceea, când raportăm venituri de 30% din PIB, cifra nu este de 30%, cifra corectă, dacă dăm la o parte zona nefiscalizată rurală, ar trebui să fie 40%. Dar această zonă nefiscalizată beneficiază de serviciile statului", a explicat guvernatorul BNR.

Antena3.ro

×
TOP articole
x close