Antena 3 CNN Economic Biz News Fiscul are de recuperat peste 3 miliarde de euro din evaziune fiscală (VIDEO)

Fiscul are de recuperat peste 3 miliarde de euro din evaziune fiscală (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 23:34 03 Feb 2010 Modificat la 23:34 03 Feb 2010
Fiscul are de recuperat peste 3 miliarde de euro din evaziune fiscală (VIDEO)
Fiscul vânează dezvoltatorii imobiliari care au vândut ani la rând locuinţe noi fără să plătească TVA. A pus deja sechestru pe bunurile a 162 de investitori şi are de recuperat peste 3 miliarde de euro din evaziune fiscală. De cealaltă parte, dezvoltatorii spun că Fiscul a modificat legea de curând, după bunul plac.

Între 2006 şi 2008, s-au făcut 85.000 de tranzacţii imobiliare. Consultanţii fiscali spun că doar 1% au achitat taxa, deşi pentru trei sferturi dintre vânzări trebuia plătită.

Dezvoltatorii au luat ochii românilor care au crezut că vor cumpăra locuinţe mai ieftine tocmai pentru că nu au TVA în ele. În realitate, preţul a fost cel real, pentru că oricum constructorul şi-ar fi recuperat taxa de la stat.

Oamenii de afaceri susţin, în continuare, că legea se aplică abuziv. ?Bineînţeles că aveam voie să vindem ca persoană fizică fără să fim obligaţi să percepem şi TVA. Până la 1 ianuarie 2008 nu am avut cadru legal să vindem cu TVA?, spune Mihai Negru, un dezvoltator.

Legea spune totuşi că TVA se plăteşte pentru orice activitate comercială continuă, la valori mai mari de 35.000 de euro.

Românii care au cumpărat deja apartamente nu vor fi afectaţi.

Consultanţii fiscali estimează că au de recuperat din perioada 2006-2008, doar din TVA, peste 3 miliarde de euro. Dacă aceşti bani ar fi la buget, statul ar putea plăti salariile pe trei ani ale celor 250.000 de profesori din România.

Observator

×
x close