Statul avea, prin intermediul Rompetrol, o participaţie de 45% în proiect în timp ce investitorul beneficia de un procent de 55%. Potrivit contractului, programul minim de explorare costa 25 de milioane de dolari. Toate obligaţiile şi cheltuielile explorării sunt suportate de investitor şi nu de statul român. Contractul din 1992 precizează că statul nu dă contractorului dreptul de proprietate asupra rezervelor de petrol şi gaze. Suprafaţa exploatată este de 4.080 km pătrati în blocul 15 Midia şi 2.980 km patrati în blocul 13 Pelican. De asemenea, statul avea dreptul să cumpere o parte din ţiţeiul brut din Marea Neagră numai atunci când nu exista suficient ţiţei brut în ţară.
?Acest drept va fi exercitat numai atunci şi în măsura în care nu este suficient ţiţei brut pentru producătorii români comparativ cu operaţiunile petroliere din Romînia pentru a satisface cerinţele pieţii romîne de ţişei brut" se arată în contract.
Potrivit contractului, investorul trebuia să execute toate operaţiunile petroliere pe propriul său risc. În afară de cheltuielile de explorare şi cota cuvenită statului, Enterprise Oil ar fi trebuit să plătească statului impozit pe venit, dar şi o chirie cuprinsă între 5 şi 50 de dolari pe km patrat, pentru suprafetele de producţie.
Lucrurile s-au schimbat, însă, după ce Guvernul Tăriceanu a emis hotărârea de guvern, prin care a scos statul din proiect. România nu mai are acum niciun drept asupra rezervelor de petrol şi gaze din perimetrele stabilite prin contract.
De remarct este faptul că societatea Sterling Resources putea intra în afacere, cumpărând drepturile de la investitorul iniţial, Enterprise Oil, doar cu acceptul autorităţilor române. În contract se precizează ?contractorul nu va transfera vreunei persoane, firme sau corporaţii ce nu sunt parte din Contract oricare din drepturile, privilegiile, sarcinile şi obligaţiile (...) fără acordul scris prealabil a companiei".
Antena 3
