UPDATE 08:00: Emisiunea „În premieră cu Carmen Avram” a fost laureată cu două Gold World Medal (la categoriile Biography/Profiles şi Current Affairs), pentru materialul „Lungul drum spre casă” şi cu încă două Silver World Medal, pentru materialele „Infernul copiilor uitaţi” (Best Investigative Report), respectiv „România otrăvită” (Environment&Ecology).
"De fapt sunt două premii, pentru acest material. Unul la categoria Current afairs, unul la categoria Profile. Deci Lungul Drum spre
Casă, care îl are ca personaj pe Petrică Federici, baiatul care a fost înfiat dintr-un lagar al groazei si care s-a intors dupa 16 ani sa-şi vadă
familia, Petrică a câştigat de fapt premiul acesta; de fapt este al lui. Petrica a si fost cu noi pe scena acum cateva momente si aîncântat audienţa", a declarat Carmen Avram pentru Antena3.
"Antena3 a fost o mica vedeta, toata lumea a indragit echipa de la Antena 3", a conchis Carmen Avram.
UPDATE: 07:00: Echipa Observator a fost medaliată cu Gold World Medal (la categoria Best News Documentary/Special) şi Silver World Medal (Investigative Report) pentru campania „Copiii nu sunt de vânzare”, dar şi cu Bronze World Medal, pentru campania „Copiii nu sunt invizibili” (Human Interest). Jurnalul de ştiri Observator este produs de Antena 3.
"Noi ne luptam in continuare cu autoritatile, speram sa facem un front comun si pentru ca aceste lucruri sunt cunoscute, dar speram sa
ajungem si la o concluzie. E pacat ca noi sa luam premii aici si acasa sa nu se intample nimic", a declarat Andreea Berecleanu pentru Antena3.
Câştigătorii au fost desemnaţi de un juriu format din regizori, producători şi scenarişti consacraţi, alături de profesionişti de media din întreaga lume.
Nume importante din industria televiziunii şi a filmului au participat la competiţia pentru cele mai bune producţii, printre laureaţi numărându-se CNN, Al Jazeera, Discovery, Yahoo! Studios, Deutsche Welle, HBO, ESPN, Showtime Networks, Walt Disney Animation Studios, NBC Entertainment şi ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen).
„Lungul drum spre casă”, câştigător a două Gold World Medal, la categoriile Biography/Profiles şi Current Affairs, a fost realizat de Denisa Morariu (reporter), Cristian Tamaş (imagine), Liviu Dochiţa (imagine), Mihai Dină (imagine) şi Adrian Robe (montaj). Reportajul spune povestea lui Petrică Câşlaru, băiatul care a crescut în lagărul groazei de la Siret. El şi-a făcut curaj să se întoarcă în România, să-l întâlnească pe omul care i-a salvat viaţa în orfelinat şi să-şi caute şi mama.
Vezi reportajul aici (http://inpremiera.antena3.ro/reportaje/lungul-drum-spre-casa-227.html)
Materialul „Infernul copiilor uitaţi”, realizat de Yevgeniya Kironaki (reporter), Mihai Dină (imagine), Liviu Dochiţa (imagine), Cristian Tamaş (imagine) şi Lenard Zsolt (montaj), a fost medaliat cu Silver World Medal, la categoria Best Investigative Report. Reportajul prezintă situaţia în care se găsesc sute de copii români abandonaţi prin spitale şi ignoraţi de stat. Din lipsa banilor pentru îngrijire şi a personalului, aceştia sunt lăsaţi în camerele lor întunecate, uneori obligaţi să se hrănească singuri, chiar dacă au doar câteva luni de viaţă.
Vezi reportajul aici: http://inpremiera.antena3.ro/reportaje/infernul-copiilor-uitati-181.html
Tot cu Silver World Medal a fost premiată şi ancheta „România otrăvită”, la categoria Environment&Ecology. Realizat de Alex Nedea (reporter), Mihai Buzduga (imagine), Liviu Dochiţa (imagine), Lenard Zsolt (montaj), materialul „În premieră” expune efectele ruinelor industriei comuniste, ale legilor proaste şi al dezinteresului din ultimii 20 de ani. O Românie care se laudă cu un miliard de tone de pământ plin cu otrăvuri şi sute de mii de români expuşi la boli cumplite.
Vezi reportajul aici (http://inpremiera.antena3.ro/reportaje/romania-otravita-229.html)
Campania „Copiii nu sunt de vânzare”, realizată de Observator, a fost premiată de două ori: cu Gold World Medal la categoria Best News Documentary/Special şi cu Silver World Medal la Investigative Report. Campania a arătat cum, în România, pruncii au ajuns o marfă care se dă şi pe câteva mii de lei, preţul fiind negociat ca la piaţă.
Video aici şi aici.
„Copiii nu sunt invizibili”, o altă campanie marca Observator, a primit Bronze World Medal la categoria Human Interest. În materialele difuzate, au fost făcuţi cunoscuţi copiii nevăzuţi ai României, copiii care nu au niciun fel de act de identitate, certificat de naştere sau buletin. Şi ca atare nu există; nu pot fi vaccinaţi, nu pot fi asistaţi medical decât în cazuri de urgenţă, nu pot merge la şcoală.
Video aici şi aici.
La acest festival participa, fara exceptie, toate marile retele de televiziune de pe glob, Antena 3 fiind singura televiziune din Romania nominalizata. Antena 3 este singurul post de ştiri din România afiliat la CNN International şi este parte a INTACT Media Group.
Vezi aici lista completa a câştigătorilor de la New York Festivals.