Antena 3 CNN Actualitate Media The Guardian şi The Washington Post au fost recompensate cu Premiul Pulitzer pentru dezvăluirile despre programele americane de supraveghere

The Guardian şi The Washington Post au fost recompensate cu Premiul Pulitzer pentru dezvăluirile despre programele americane de supraveghere

M.T.
1 minut de citit Publicat la 09:56 15 Apr 2014 Modificat la 09:56 15 Apr 2014
The Guardian şi The Washington Post au fost recompensate cu Premiul Pulitzer pentru dezvăluirile despre programele americane de supraveghere
Ediţia americană a The Guardian şi The Washington Post au fost marele câştigătoare la ediţia din 2014 a Premiilor Pulitzer.

Cele două publicaţii au fost recompensate cu cel mai important premiu, la categoria "serviciu public", pentru că au publicat dezvăluirile lui Edward Snowden despre programele americane de supraveghere.

În acest an, juriul a ales să recompenseze mai degrabă publicaţiile, nu jurnaliştii care au semnat articolele, „pentru un exemplu distins de serviciu public meritoriu, al unei publicaţii sau site de ştiri”.

Glenn Greenwald, Laura Poitras şi Ewan MacAskill au semnat articolele din The Guardian US, în timp ce Barton Gellman s-a ocupat de dezvăluirile apărute în The Washington Post.

„Sunt nişte ştiri formidabile. Este un testament al curajului lui Snowden şi al dorinţei sale de lăsa publicul să afle ceea ce face guvernul”, a spus Poitras.

Atât The Guardian US, cât şi The Washington Post au fost recompensate cu o medalie de aur.

Premiul Pulitzer pentru breaking news a fost acordat cotidianului The Boston Globe, pentru modul în care a acoperit atentatul din timpul Maratonului de la Boston, dar şi evenimentele care au urmat.

În redacţia The Boston Globe, anunţul privind câştigarea premiului a fost urmat de un moment de reculegere în memoria victimelor atentatului.

De asemenea, The New York Times a câştigat două Premii Pulitzer pentru fotografie.

Tyler Hicks a fost recompensat pentru fotografiile realizate în timpul atacului terorist de la mall-ul din Nairobi, Kenya, în timp ce Josh Haner a fost premiat pentru un eseu dedicat unei victime a atentatului de la Boston, care şi-a pierdut ambele picioare.

×
Parteneri
x close