Antena 3 CNN Actualitate Media Ponta explică graba lui Băsescu de a anunţa aducerea în ţară a lui Hayssam: Îi e frică de ceea ce va spune

Ponta explică graba lui Băsescu de a anunţa aducerea în ţară a lui Hayssam: Îi e frică de ceea ce va spune

<1 minut de citit Publicat la 22:37 22 Iul 2013 Modificat la 22:37 22 Iul 2013
Ponta explică graba lui Băsescu de a anunţa aducerea în ţară a lui Hayssam: Îi e frică de ceea ce va spune
Foto: Antena 3
Operaţiunea de aducere în faţa Justiţiei a lui Hayssam a fost în baza legii şi autorizată, a declarat premierul Victor Ponta, prezent în studiourile Telecinco din Madrid, Spania, care a adăugat că lui Băsescu i-ar fi frică de ceea ce sirianul ar putea spune în faţa justiţiei din România.

"Toţi reprezentanţii statului român care au fost implicaţi în această operaţiune de aducere în faţa justiţiei, angajaţi ai diverselor ministere şi ai unor servicii de informaţii, au acţionat în baza legilor şi autorizaţiilor", a declarat Victor Ponta.

Ponta este de părere că graba lui Traian Băsescu şi a consilierilor săi de a anunţa aducerea în ţară a lui Hayssam are la bază faptul că lui Băsescu i-ar fi frică de ceea ce va spune Omar Hayssam.

"Când ţi-e frică de ceva, vorbeşti primul", a spus Ponta.

×
Etichete: Victor Ponta
x close