Antena 3 CNN Actualitate FMI întrerupe negocierile după căderea Cabinetului Ungureanu. Continuă discuţiile tehnice

FMI întrerupe negocierile după căderea Cabinetului Ungureanu. Continuă discuţiile tehnice

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 15:51 27 Apr 2012 Modificat la 15:51 27 Apr 2012
FMI întrerupe negocierile după căderea Cabinetului Ungureanu. Continuă discuţiile tehnice
Foto: Intact Images
Misiunea de evaluare a FMI, Comisia Europeană şi Băncii Mondiale va întrerupe negocierile cu autorităţile române, dar va continua discuţiile tehnice atât în ceea ce priveşte criteriile de îndeplinit, cât şi perspectivele macroeconomice, urmând să mai stea în ţară cel puţin câteva zile.

"Vor continua discuţiile tehnice, dar nu vor continua negocierile. Sunt multe discuţii legate de ţintele pentru primul trimestru, de reformele structurale, de asistenţa tehnică, iar acestea pot fi continuate, fără a se mai negocia nimic", a declarat reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă delegaţia FMI ar putea părăsi România mai devreme de 7 mai, termenul iniţial pentru finalizarea misiunii de evaluare, Tănăsescu a răspuns că, cel puţin în următoarele zile din săptămâna viitoare, echipa se va mai afla la Bucureşti pentru discuţii tehnice.

Moţiunea de cenzură a opoziţiei a trecut vineri cu 235 de voturi "pentru" şi 9 "împotrivă", Guvernul Ungureanu fiind demis.

Mihai-Răzvan Ungureanu a intrat astfel în istorie, drept prim-ministrul cu cel mai scurt mandat al României.

×
x close