Florin Vladan, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), vorbeste intr-un interviu acordat in exclusivitate pentru Antena3.ro ca despre cele mai fierbinti subiecte aflate pe masa institutiei care coordoneaza privatizarea companiilor de stat din Romania: statul nu mai este dispus sa prelungeasca contractul cu rusii de la Renaissance pentru oferta de la Petrom, ceea ce ar putea insemna ca de aceasta data de vanzarea actiunilor se va ocupa unul dintre marile nume la nivel mondial, la achizitia rafinariei Arpechim de la OMV Petrom (SNP), statul si compania petroliera isi vor imparti activele, in timp ce la privatizarea Oltchim, statul va lasa potentialii cumparatori sa discute singuri cu bancile la care combinatul chimic are mari datorii.
“In momentul de fata nu suntem dispusi sa prelungim contractul cu Renaissance Capital”, este declaratia in premiera facuta de un oficial roman, care indica faptul ca banca de investitii rusa ar putea sa nu mai gestioneze procesul de vanzare a ofertei Petrom. Contractul semnat anul trecut de catre statul roman cu Renaissance expira pe 6 aprilie si, potrivit lui Vladan, etapele care ar mai fi de parcurs pentru reluarea ofertei, s-ar putea incheia dupa acest termen.
Oferta prin care statul vrea sa vanda circa 10% din Petrom a esuat in vara anului trecut si desi la momentul acela oficialii statului, inclusiv presedintele Traian Basescu, au declarat ca nu au nimic de reprosat intermediarilor, ulterior au inceput sa apara semne ca ar dori ca de acest proces sa se ocupe o firma cu o experienta mai mare pe pietele occidentale, acesta fiind de altfel primul repros facut autoritatilor inca de la inceputul ofertei derulate in vara lui 2011, soldata cu un esec in ceea ce priveste vanzarea actiunilor statului la Petrom. Chiar seful OPSPI declara la finele anului trecut ca dupa esecul de la Petrom s-a schimbat procedura de selectie a intermediarilor care se vor ocupa de celelalte oferte ale statului, urmand ca oferta tehnica sa aiba o pondere mai mare decat cea financiara. La oferta Petrom, ponderile au fost egale, ceea ce a permis consortiului condus de Renaissance sa castige venind cu un comision cu mult sub ceea ce se practica in mod normal pe piata. Oferta Petrom are o valoare estimata de peste 400 milioane de euro si ar fi cea mai mare din istoria Bursei de la Bucuresti.
Esecul ofertei Petrom a fost pus de statul roman pe fondul conditiilor nefavorabile de piata, in timp ce intermediarii s-au aparat spunand ca au facut recomandarile de pret potrivite, la care oferta s-ar fi vandut, dar Guvernul roman nu a fost dispus sa accepte acel pret.
Florin Vladan vorbeste in premiera si despre un moment delicat din perioada pregatirii ofertei Petrom, cand parea ca aceasta va ajunge sa concureze cu o alta oferta mare, de peste 100 milioane de euro, a producatorului de aluminiu Alro Slatina (ALR). Oferta Alro a fost retrasa insa, iar motivul oferit atunci de intermediari a constat tot in conditiile nefavorabile de piata. Seful OPSPI spune insa ca Alro s-a retras pentru ca a vazut ca statul roman este dispus sa mearga mai departe cu oferta Petrom.
“Discutia a fost cine se retrage noi sau Alro. Alro s-a retras pentru ca noi am mers in continuare, nu pentru ca nu permiteau conditiile de piata. Ei ar fi mers in continuare cu oferta daca ne retrageam noi. (…)Semnalele au fost transmise prin diverse cai sa ne retragem noi. Dar in nici un caz nu ne retrageam noi”, afirma Vladan.
Vanzarea actiunilor Petrom face parte dintr-un program foarte ambitios pe care statul roman si l-a asumat pentru acest an, care include vanzarea unor pachete de actiuni la cele mai importante companii energetice aflate inca in portofoliul statului. Guvernul intentioneaza totodata sa privatizeze combinatul chimic Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT), fiind in prezent in discutii cu OMV Petrom pentru preluarea rafinariei Arpechim care sa fie ulterior vanduta investitorului care va prelua si Oltchim.
“Nu stiu daca va fi la pachet cu Oltchim-ul, nu stiu cum poate fi inteles acest termen de “la pachet”, poate sa fie si la o zi dupa. Poate vine cel care cumpara Oltchim-ul si la o zi dupa ce cumpara si Oltchim-ul, nu stiu daca va fi chiar la pachet. Sunt companii interesate de rafinaria Arpechim, noi acum avem discutii periodice, saptamanale, si ieri am avut discutii cu Petrom pe acest subiect, despre posibila intrare a rafinariei Arpechim in acest proces de privatizare a Oltchim-ului”, a precizat seful OPSPI.
Oficialii OPSPI sunt in prezent in negocieri cu Petrom pentru delimitarea activelor rafinariei. Austriecii de la OMV, care detin pachetul majoritar de actiuni de la Petrom, au anuntat azi ca au desemnat pe bancherii de la Deutsche Bank pentru a gestiona vanzarea de active din portofoliul de rafinarii si benzinarii, in conditiile in care rafinaria Petrobrazi Ploiesti nu va fi pe aceasta lista, argumentul fiind ca este integrata cu productia obtinuta in zacamintele petroliere din Romania. Austriecii au decis sa inchida insa rafinaria Arpechim inca din 2010.
“Petrom-ul vrea sa-si pastreze o parte din rafinarie si vrem sa stim exact unde delimitam, spunea Petrom ieri, vrem sa stim unde “tragem gardul” intre noi”, spune Vladan. El a adaugat ca sunt nume mari interesate de preluarea Arpechim si Oltchim, dar nu poate oferi detalii deoarece nu are acordul acestora.
Privatizarea Oltchim ar urma sa se finalizeze pana la finele acestui an, potrivit lui Florin Vladan, care spune pe de alta parte ca statul nu se va implica in problema datoriilor pe care le are Oltchim la banci. Anul trecut, aparusera informatii potrivit carora sefii BCR si Banca Transilvania, banci la care Oltchim are datorii de circa 140 milioane de euro, peste valoarea de la Bursa a companiei, ar fi interesate sa-si converteasca in actiuni creantele si apoi sa vanda “la pachet” cu statul roman.
Acum, seful OPSPI spune ca recomandarea consultantilor de PricewaterhouseCoopers ar fi ca investitorul dispus sa preia Oltchim sa discute singur cu bancile pentru rezolvarea problemei datoriilor.
“Ii lasi lui termen dupa ce faci tranzactia, o portita, 2-3 luni de zile dupa ce l-ai selectat, nu ai semnat contractul cu el, du-te, rezolva problem cu bancile si vino apoi si semnam contractul daca-ti convine sau ii lasi pe toti cei interesati de Oltchim sa negocieze cu bancile. Nu stiu insa cum ar fi primiti de banci, avand in vedere ca au doar calitatea de posibili, de doritori sa cumpere Oltchim-ul. Astea sunt discutiile. Ii lasi pe toti sa se duca sa discute cu bancile sau selectezi si il lasi pe cel care a castigat sa discute cu bancile”, a mentionat Vladan.
Seful OPSPI spune ca nu poate estima cat ar putea incasa statul roman din vanzarile de actiuni programate pentru acest an, deoarece in cazul vanzarilor pe bursa situatia se poate schimba rapid de la o zi la alta.
“Este foarte greu pentru ca fiecare societate are tipicul ei, e foarte greu sa pronunti o suma si daca nu s-ar obtine ar fi un esec sau daca s-ar obtine peste, s-ar zice ca statul a vrut mai putin. Ideea este ca noi vrem sa facem toate aceste privatizari”, a spus Florin Vladan.
OPSPI, aflat in subordinea Ministerului Economiei, este organismul care a coordonat si privatizarile derulate in anii 2004 – 2007 – Petrom, Distrigaz Sud, Distrigaz Nord, Electrica Banat, Electrica Dobrogea, Electrica Oltenia, Electrica Moldova si Electrica Muntenia Sud.
Incepand cu 2005 insa, privatizarile au fost oprite de catre presedintele Traian Basescu, singura care a continuat a fost cea de la Muntenia Sud, proces care demarase deja.
In contextul crizei economice declansate in 2008, guvernul condus de Emil Boc a incheiat acorduri de finantare cu Fondul Monetar International si Uniunea Europeana, angajandu-se in schimb sa vanda pe Bursa pachete de actiuni la companiile pe care le are in portofoliu. Banii obtinuti din vanzarea acestor actiuni ar urma sa contribuie la acoperirea deficitului bugetar.
Statul roman are in plan sa inceapa 2012 cu vanzarea unui pachet de 15% din Transelectrica (TEL), va continua cu vanzarea unui pachet similar din Transgaz, pentru ca ulterior sa aduca pe Bursa si Romgaz. In ultima parte a anului sunt asteptate pachete de 10% de la Hidroelectrica si Nuclearelectrica. Tot pe parcursul acestui an statul va incerca sa vanda si 20% din Tarom, dar de acest proces se va ocupa Ministerul Transporturilor.
Citeste si interviul integral cu Florin Vladan, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI)