"În primul trimestru, preţul majorat al ţiţeiului şi aprecierea dolarului faţă de leu au favorizat rezultatele segmentului E&P (Explorare şi Producţie, n.r), dar, în acelaşi timp, au influenţat negativ marjele şi volumele din activitatea de R&M (Rafinare şi Marketing). Pe parcursul trimestrului am înregistrat un progres considerabil în cadrul proiectelor cheie de investiţii şi am continuat să ne consolidăm performanţa operaţională, datorită măsurilor de management strict al costurilor (...)
Condiţiile meteo extreme din primele două luni au cauzat unele întreruperi de ordin tehnic, ce au afectat, într-o oarecare măsură, nivelul producţiei din E&P şi au influenţat negativ vânzările din marketing. Cu toate acestea, iarna severă a determinat creşterea volumului vânzărilor de gaze şi, în plus, am înregistrat marje îmbunătăţite, în special la gazele extrase din depozite", a declarat într-un comunicat directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe.
Profitul operaţional calculat înainte de deducerea dobânzilor şi impozitelor (EBIT) a urcat în primele trei luni cu 51%, la 1,79 miliarde lei (411 milioane euro), de la 1,19 miliarde lei în perioada similară a anului trecut.
Preţul mediu al ţiţeiului Ural a crescut cu 14% faţă de nivelul din primele trei luni din 2011, la 117,49 dolari /baril. Preţul mediu realizat la ţiţei la nivel de grup a crescut cu numai 9%, la 98,33 dolari /baril, reflectând valoarea mai mare a pierderilor din instrumentele de acoperire a riscului privind preţul ţiţeiului.
Acestea au avut un impact negativ de 159 milioane lei asupra EBIT-ului, comparativ cu rezultatul negativ de 56 milioane lei înregistrat în primul trimestru din anul precedent.