Un consortiu format din cinci banci este in faze avansate ale discutiilor cu al doilea jucator de pe piata petroliera din Romania, grupul Rompetrol, pentru acordarea unui imprumut de pana la 300 mil. dolari, au declarat in exclusivitate pentru antena3.ro surse din piata.
Citibank si Unicredit se numara printre institutiile de credit care participa la tranzactia prin care Rompetrol isi asigura finantarea programului sau de investitii. Sursele citate indica dealtfel ca patru din cele cinci banci sunt prezente la nivel local.
“In prezent, avem discutii cu mai multe banci, cu o prezenta importanta in Europa. In cazul in care acestea se vor incheia cu succes, vom realiza si difuza un comunicat, un anunt comun cu partenerii financiari selectati”, se arata intr-un email trimis de biroul de presa al grupului Rompetrol.
Din informatiile disponibile pe piata, discutiile vizeaza o maturitate de cinci ani pentru noua linia de finantare de care are nevoie subsidiara grupului kazah KazMunaiGaz. De asemenea, dolarul este valuta in care grupul petrolier intentioneaza sa se imprumute, mai precizeaza sursele citate.
Pe piata financiara a aparut chiar ipoteza ca banii necesari grupului Rompetrol ar putea fi contractati chiar de catre actionarul sau majoritar, concernul kazah KazMunaiGaz.
In urma cu un an, seful colosului de stat din Kazahstan, Kairgeldi Kabyldin, spunea, citat de agentia de presa Bloomberg, ca firma pe care o conduce ar putea imprumuta 14 miliarde de dolari, respectiv 70% din fondurile necesare programului de investitii de 20 miliarde de dolari al KazMunaiGaz pentru perioada 2010 – 2014.
Finantarea de pana la 300 milioane de dolari, aflata acum pe masa bancilor, este necesara pentru a acoperi nevoile de investitii. In primul trimestru al anului viitor, rafinaria de pe platforma Petromidia Constanta urmeaza sa ajunga la finalul programului de crestere a capacitatii de rafinare, a carui tinta era atingerea unui volum de 5 milioane tone pe an, conform oficialilor grupului petrolier. Cresterea capacitatii de prelucrare a rafinariei Petromidia are o importanta strategica in planurile KazMunaiGaz de a-si consolida si intari prezenta in Europa Centrala si de Est.
Programul de crestere a capacitatii a fost pornit inca din 2007, anul in care kazahii au preluat de la omul de afaceri Dinu Patriciu pachetul majoritar al grupului Rompetrol. Valoarea proiectului derulat la Petromidia este estimat la circa 370 mil. dolari.
Pe piata petroliera din Romania, un alt jucator – Petrom OMV tocmai a incheiat un acord de finantare record, in valoare de 930 mil. euro, bani care vor veni de la un numar de 14 banci, destinatia fiind de asemenea acoperirea programului de investitii.
Grupul Rompetrol deruleaza operatiuni pe 12 piete din Europa si nordul Africii, cea mai parte a businessului sau fiind insa generata de activitatea din Romania. In 2010, grupul Rompetrol a inregistrat venituri de circa 7 miliarde de dolari (peste 5 miliarde de euro) de pe urma celor 9.000 de angajati si a unui portofoliu, care include rafinaria Petromidia, o retea formata din 1.100 locatii de distributie a carburantilor in Europa, precum si o gama de businessuri din care nu lipsesc petrochimie, GPL, explorare & productie, respectiv trading (activitate de casa de comert cu produse petroliere).
Rompetrol Rafinare, compania care opereaza rafinaria de pe platform Petromidia, a raportat pentru primele noua luni ale anului o cifra de afaceri de 3,79 miliarde de dolari, in crestere cu 40% fata de perioada similara a anului trecut, si o reducere a pierderilor in ultimul an de la 139 mil. de dolari la 113,3 milioane dolari. Pe segmentul de rafinare, cifra de afaceri s-a ridicat la finele lunii septembrie la 3,3 miliarde de dolari, in crestere cu 46%, in timp ce cantitatea procesata de materii prime de catre rafinariile Petromidia si Vega Ploiesti (cu o capacitate mult mai mica raportata la Petromidia) a ajuns la 3 milioane de tone, tinta pentru acest an fiind de 4 milioane tone. Rezultatele financiare au fost influentate de ascensiunea cotatiei internationale a titeiului si implicit, a produselor petroliere.
Rompetrol Rafinare avea la inchiderea sedintei de astazi o valoare bursiera de 414 mil. euro, la un pret de 0,0408 lei pe actiune.