Antena 3 CNN Economic Care este diferenţa dintre bogaţi şi săraci? Vezi cât de mare e inegalitatea din farfurie

Care este diferenţa dintre bogaţi şi săraci? Vezi cât de mare e inegalitatea din farfurie

S.T.
3 minute de citit Publicat la 19:02 02 Iul 2015 Modificat la 19:02 02 Iul 2015
agerpres_7870741.jpg
Inegalităţile sociale de la nivel global blochează creşterea economică. Diferenţele dintre oamenii bogaţi şi cei săraci sunt tot mai mari, ele amplificându-se timp de decenii.

În societatea actuală, aproape că nu mai există clasă de mijoc. Cei bogaţi sunt foarte bogaţi, iar cei săraci şi mai săraci.


Oamenii săraci reprezintă cea mai mare parte din populaţie, aproximativ 85%. Asta în timp ce milionarii vor ajunge să controleze aproape jumătate din bogăţia globală.

Creşterea inegalităţii poate avea urmări negative asupra creşterii economice şi eradicării sărăciei. Totodată, inegalitatea dintre oameni va duce la probleme sociale sporite, atenţiona la începutul lui 2015 organizaţia mondială nonprofit Oxfam.

Anul viitor, 50% din averea globală va fi deţinută de 1% din bogaţii lumii. Potrivit directoarei generale a Oxfam, Winnie Byanyima, inegalităţile extreme nu constituie doar un prejudiciu moral, ci şi unul de ordin economic.

Acest fenomen va împiedica lupta contra sărăciei, în condiţiile în care una din nouă persoane moare de foame, iar peste un miliard de oameni trăiesc sub pragul sărăciei, cu mai puţin de un dolar pe zi.

Anul trecut, numărul milionarilor de pe glob a crescut cu două milioane şi a ajuns la un total de 17 milioane de deţinători de mari averi. În perioada 2009-2014, patrimoniul celor mai bogaţi oameni din lume s-a dublat.

Care este diferenţa dintre bogaţi şi săraci? Cine sunt cei mai bogaţi oameni ai planetei şi cum au reuşit ei să facă averi colosale?

Imensul decalaj care SEPARĂ oameni. Cât de mult a adâncit prăpastia dintre bogaţi şi săraci globalizarea

Decalajul dintre săraci şi bogaţi s-a adâncit cel mai mult în SUA, Germania, Finlanda, Israel, Luxemburg şi Noua Zeelandă, deşi este foarte mare şi în Mexic şi Chile, ţările mai sărace ale OCDE.

Un aspect important în creşterea inegalităţii a fost majorarea relativă a recompenselor pentru persoanele cu un nivel de pregătire superioară care au beneficiat de dezvoltarea noilor tehnologii, arată un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Vă arătăm astăzi cum trăiesc bogaţii lumii, ce putere au ei asupra propriilor vieţi, ce pot cumpăra şi cât de mare e inegalitatea din farfurie.

Cel mai bogat om al planetei a rămas şi în acest an Bill Gates, co-fondatorul Microsoft şi al Fundaţiei Bill & Melinda Gates, cu o avere estimată la 79,3 miliarde de dolari, urmat de Carlos Slim, preşedintele América Móvil, cu o avere estimată la 77,1 miliarde de dolari.

Pe locul trei se află Warren Buffett, CEO al Berkshire Hathaway, cu o avere de 72,7 miliarde de dolari.

Cel mai tânăr miliardar al planetei, este Evan Spiegel, de 24 de ani, co-fondator al platformei mobile Snapchat.

Topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume, în 2015, are un număr record de 1.826 de miliardari, a căror avere însumează peste 7,05 mii de miliarde de dolari.

În total, 1.191 dintre bogaţii planetei şi-au făcut averile singuri, 230 şi-au moştenit întreaga avere şi 405 dintre ei au moştenit o parte din banii pe care îi au.

În ediţia din 2015 topului celor mai bogaţi oameni de pe planetă au fost incluşi doi români. Ioan Niculae, proprietarul InterAgro, se află pe locul 1442, cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari, potrivit publicaţiei americane Forbes. Ion Ţiriac, proprietarul Ţiriac Holdings, ocupă locul 1512, cu o avere estimată la 1 miliard de dolari.

Ce mănâncă bogaţii şi ce mănâncă săracii? Inegalitatea din farfurie: Mese sărăcăcioase versus lux culinar

Puterea de a fi bogat: Milionarii nu mai au nevoie de Dumnezeu, ci doar de tehnologie. Vor deveni CYBORGI asemănători zeilor

"Rechinul îmbălsămat" sau maşina de detectat fantome. Câteva dintre fiţele vedetelor şi ale miliardarilor lumii


Cum trăiesc bogaţii lumii. BornRich, magazinul online preferat al milionarilor

Citeşte şi:

Raport: Aproape 4,8 MILIOANE de români trăiesc în SĂRĂCIE

"Bogaţii devin din ce în ce mai bogaţi". Iată ce se va întâmpla în întreaga lume până în 2019

Studiu: 180 de români au averi de minim 30 milioane de dolari şi 2 sunt miliardari

Cum sa gandesti ca un milionar: 3 credinte ale oamenilor bogati

×
x close