Antena 3 CNN Economic Cine a vrut să construiască Autostrada Comarnic-Braşov. Lista miniştrilor care, de 10 ani, fac aceeaşi promisiune

Cine a vrut să construiască Autostrada Comarnic-Braşov. Lista miniştrilor care, de 10 ani, fac aceeaşi promisiune

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 12:26 27 Aug 2014 Modificat la 12:26 27 Aug 2014
autostrada.jpg
Foto: Agerpres
Autostrada Comarnic-Braşov a revenit în atenţia publicului, în contextul disputelor dintre premier şi preşedinte. Toate guvernele din ultimii 10 ani au avut planuri care mai de care mai ambiţioase de traversare a Carpaţilor.

Din păcate pentru zecile de mii de şoferi care traversează zilnic munţii pe Valea Prahovei, niciunul nu a fost concretizat. 

Prima tentativă de construcţie a tronsonului Comarnic-Braşov datează din 2004, de pe vremea Guvernului Adrian Năstase şi a ministrului Transporturilor Miron Mitrea. Pentru tronsonul Comarnic-Predeal a fost selectată compania franceză Vinci, iar pentru segmentul Predeal-Braşov o firmă din Israel.

La acea vreme, Comisia Europeană a transmis autorităţilor un punct de vedere în care se arăta că legislaţia privind parteneriatul public-privat nu este suficient de clară şi că trebuie refăcută. Astfel că Guvernul de atunci nu a mai semnat contractele de construcţie cu constructorii selectaţi.  

Următorul ministru, Gheorghe Dobre, nu rezolvă problemele semnalate de Bruxelles, ci anulează toată licitaţia, iar proiectul autostrăzii rămâne blocat până în 2010. În acel an, ministrul Radu Berceanu a semnat contractul pentru realizarea proiectului şi chiar a promis că şoferii vor circula pe autostradă în ianuarie 2014.

Consorţiul câştigător era Vinci-Aktor, care ar fi trebuit să construiască autostrada cu banii lor, adică 4,8 miliarde de euro. La puţin timp după semnare, au apărut o serie de contestaţii, iar la finalul anului 2010 CNADNR a anulat contractul de construcţie.
 
În 2012, ministrul Şova anunţă a treia încercare de realizare a autostrăzii Comarnic-Braşov. În decembrie 2013, este selectat şi constructorul: tot firma Vinci, grecii de la Aktor, care au fost selectaţi şi în 2010, la care se adaugă în premieră şi nemţii de la Strabag. Ministrul Şova chiar spera la începutul lui 2014 să participe în aprilie la inaugurarea lucrărilor. Dar semnarea contractului de realizare a lucrărilor a fost decalat în mai, iar apoi în iunie.

Noul ministru al Transporturilor Ioan Rus a dat un verdict final pentru această toamnă: ori ne ducem înainte ori ne ducem înapoi!
 

×
Etichete: autostrada
x close