Antena 3 CNN Economic Ce înseamnă "fereastra de 5 săptămâni" și ce urmează pentru România. Consiliul Fiscal: "Nu vor crește taxele și impozitele în 2027"

Ce înseamnă "fereastra de 5 săptămâni" și ce urmează pentru România. Consiliul Fiscal: "Nu vor crește taxele și impozitele în 2027"

G.M.
2 minute de citit Publicat la 12:05 08 Aug 2026 Modificat la 15:56 08 Aug 2026
steag romania grafic economie
Taxele și impozitele nu vor crește în 2027, a declarat Daniel Dăianu. Foto: Getty Images

Taxele și impozitele nu vor crește în 2027, a declarat Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, sâmbătă la Antena 3 CNN. Potrivit acestuia, România trebuie să reducă deficitul printr-un control mai strict al cheltuielilor publice, combaterea evaziunii fiscale și reformarea instituțiilor statului.

"Nu vor exista creșteri de taxe și impozite în 2027. Nu este nevoie de o asemenea majorare, ci trebuie să controlăm mai bine cheltuielile", a declarat Daniel Dăianu.

"Trebuie ca activitatea din sectorul public să devină mai eficientă. În același timp, trebuie să continuăm creșterea veniturilor fiscale", a explicat Dăianu.

Potrivit acestuia, datele din 2026 indică deja o creștere a veniturilor fiscale, inclusiv ca efect al schimbărilor aduse sistemului de taxe și impozite.

Daniel Dăianu consideră că România are nevoie de un guvern cu puteri depline, capabil să pregătească bugetul de stat pentru 2027 și să continue procesul de reducere a deficitului.

"Așa cum spune și Fitch, România are nevoie de un guvern cu puteri depline, care să elaboreze bugetul pentru 2027. Acesta trebuie să arate că vom continua procesul de consolidare fiscală, însoțit de reforme și de o absorbție mai mare a fondurilor europene, în primul rând a celor din PNRR", a spus Dăianu.

Acesta a arătat că bugetele României au fost construite ținând cont de fondurile europene, motiv pentru care absorbția banilor disponibili prin PNRR și prin celelalte programe ale Uniunii Europene rămâne esențială.

"Avem nevoie de instituții mai puternice, de mai multă transparență și trebuie să ne preocupăm de operaționalizarea programului SAFE", a declarat acesta.

Daniel Dăianu a atras atenția și asupra deficitului extern ridicat al României, care s-a situat anul trecut în jurul valorii de 8% din Produsul Intern Brut. În opinia sa, avertismentele agențiilor de rating nu aduc informații necunoscute autorităților, ci confirmă necesitatea continuării consolidării fiscale.

"Nu sunt lucruri pe care să nu le cunoaștem. Agențiile de rating subliniază ceea ce știm și noi, că nu putem abdica de la misiunea de a reduce cât mai mult deficitul", a afirmat el.

Reducerea deficitului depinde și de capacitatea statului de a combate evaziunea fiscală, frauda și risipirea banilor publici, a mai spus Daniel Dăianu. Dăianu a avertizat că reformele ar putea afecta persoanele și grupurile care au beneficiat până acum de diferite privilegii.

"Măsurile care vor fi luate pot provoca nemulțumiri în rândul celor care s-au obișnuit cu o situație privilegiată", a spus acesta.

În opinia sa, cetățenii vor avea însă de câștigat dacă autoritățile vor aplica reformele necesare și vor combate eficient evaziunea fiscală.

Nazare: Riscurile sunt ridicate în continuare. Avem o fereastră de aproximativ 5 săptămâni

Ministrul interimar de Finanţe, Alexandru Nazare, a declarat, sâmbătă, că "stabilitatea politică și disciplina bugetară sunt atent monitorizate şi rămân esențiale pentru ca România să își consolideze această poziție și, în perioada următoare, să obțină îmbunătățirea perspectivei de rating", după ce Moody's a menţinut ratingul de țară atribuit României la „Baa3”, cu perspectivă negativă.

Ministrul interimar de Finanţe a mai transmis că "am obținut acum o fereastră de aproximativ 5 săptămâni până la următoarea etapă importantă de evaluare, odată cu misiunea agenției S&P".

"Riscurile sunt însă ridicate, în continuare. Moody’s indică presiuni importante generate de necesarul ridicat de finanțare, creșterea costurilor cu dobânzile, evoluția datoriei publice, dezechilibrul de cont curent și, mai ales, riscul ca fragmentarea politică să încetinească reformele și ajustarea fiscală. Am obținut acum o fereastră de aproximativ 5 săptămâni până la următoarea etapă importantă de evaluare, odată cu misiunea agenției S&P. 

Este un răgaz, dar în niciun caz un motiv de relaxare. Fiecare zi trebuie folosită pentru a confirma prin execuție bugetară, seriozitate și decizii coerente că România își respectă direcția asumată", a declarat Nazare.

 

 

  

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close