Antena 3 CNN Economic Biz News Business Mai investesc străinii în România? Află cât de atractivă este ţara noastră pentru investitori

Mai investesc străinii în România? Află cât de atractivă este ţara noastră pentru investitori

1 minut de citit Publicat la 11:13 20 Iun 2012 Modificat la 11:13 20 Iun 2012
Mai investesc străinii în România? Află cât de atractivă este ţara noastră pentru investitori
Foto: 99designs.com
România se situează pe locul al şaselea în topul celor mai atractive ţări europene pentru investiţii în următorii trei ani, arată un studiu realizat de compania de consultanţă şi audit Ernst & Young pe baza răspundurilor date de 840 de lideri de business chestionaţi.

Astfel, România este mai atractivă decât Cehia, Turcia, Elveţia, Olanda, Italia, Spania sau Suedia.

"România are avantajul unei rate de creştere a PIB-ului promiţătoare în comparaţie cu media europeană şi al unui capital uman valoros. Vedem tot mai mulţi investitori atraşi de sectorul energiei regenerabile. Mai multe privatizări sunt planificate în perioada următoare, încurajând investitorii din întreaga lume să privească spre ţara noastră. Este esenţial să stimulăm această evoluţie pozitivă prin strategii economice adecvate", a declarat Bogdan Ion, Country Managing Partner Ernst & Young România, citat de Mediafax.

Pe primele cinci locuri în acest clasament se află (în ordine) Germania, Polonia, Marea Britanie, Rusia şi Franţa.

Studiul are la bază o metodologie care cuprinde analiza numărului de proiecte de investiţii străine realizate în 2011, pe de o parte, şi o analiză soft, a percepţiei privind atractivitatea ţărilor europene pentru investiţii străine, pe de altă parte.

Studiul mai arată că SUA rămâne cel mai mare investitor în Europa, dezvoltând 1.028 de proiecte, care reprezintă 26% din numărul total. Numărul proiectelor de investiţii dezvoltate de SUA a crescut astfel cu 6% în 2011, ajungând la cel mai înalt nivel înregistrat de studiul Ernst & Young în ultimii 10 ani.

Fragilitatea economiei din zona euro a determinat investitorii să fie mai ezitanţi decât de obicei în ceea ce priveşte provocările cu care se confruntă această regiune. Pentru România, datele BNR arată că investiţiile străine directe au atins în 2011 minimul ultimilor nouă ani, 1,917 miliarde euro, şi au continuat să scadă în 2012, la 490 milioane euro după primele patru luni.

 

 

×
x close