Oficialii Stefanini, care vor anunta la IMWorld 2013 o serie intreaga de noutati, printre care se numara parteneriatul strategic cu Kony - companie americana, care furnizeaza o platforma integrata pentru dezvoltare de aplicatii mobile, precum si lansarea unui centru dedicate de consultanta SAP in Romania, vorbesc despre «application consumerization», respectiv despre “asteptarea utilizatorilor ca aplicatiile enterprise sa aiba acealasi look& feel precum aplicatiile utilizate in scop personal”. Mai mult, ei cred ca solutiile de business intelligence si planificare sunt indispensabile, indiferent de domeniul de activitate si considera ca nevoile de business pe care piata romaneasca inca nu le-a acoperit si pentru care operatorii vor primi cereri in viitor sunt legate de zona de post sales intelligence. “Estimam, de asemenea, o cerere importanta pentru solutiile custom (CRM foarte adaptat), intrucat arhitectura interna de aplicatii devine din ce in ce mai sofisticata si in situatii punctuale aceste solutii vor fi mult mai usor de integrat decat solutiile standard”, mai explica reprezentantii Stefanini.
La capitolul solutii de business, cei de la 2 parale spun ca performance marketingul este “un concept care castiga teren foarte rapid”. “Integrarea mai multor canale de comunicare in primul rand din punctul de vedere al masurarii costurilor implicate (cost pe vanzare, pe rezultat/conversie, pe click) face din performance marketing vedeta bugetelor pentru urmatorii ani”, explica responsabilii in cauza.
Cei de la Agilio considera ca una din tendintele actuale, careia si businessul va trebui sa-i faca fata este migrarea lumii virtuale spre o prezenta tot mai mare pe dispozitivele mobile, acestea din urma ajungand intr-un final sa poata inlocui PC-ul aproape in totalitate. Mai mult, ei spun ca la nivelul solutiilor pentru business, companiile ar trebui sa fie interesate si mai mult de investitiile in servicii de securitate.
Vorbind despre solutiile care pot usura viata companiilor, cei de la Mail Agent spun ca tendintele actuale sunt de automatizare si de reducere a costurilor de marketing, dar, mai ales, merg spre a elimina ideea de marketing liniar si de a trece la marketingul interactiv.
La randul lor, reprezentantii Qualysoft spun ca, in contextul actual, companiile incep sa inteleaga faptul ca optimizarea felului in care opereaza necesita abordari mai sofisticate decat simplele reduceri de costuri. “Tendintele de automatizare a proceselor de afaceri au inceput sa genereze o serie intreaga de noi specificatii din partea clientilor, specificatii carora numai furnizorii specializati le pot raspunde in mod suficient de cuprinzator”, explica acestia. “In acest moment, necesitatile de business se refera la optimizarea proceselor interne care sa aiba ca rezultat reducerea costurilor de operare”, completeaza ei.
Mai departe, oficialii Renovatio IT ar paria pe cloud si pe aplicatii care sa filtreze informatiile esentiale de cele neesentiale. “Suntem de parere ca in lipsa unor astfel de solutii, oamenii de afaceri si nu numai nu vor mai face fata multitudinii de informatie cu care sunt bombardati zilnic pe toate planurile, iar eficienta si productivitatea vor scadea considerabil”, explica responsabilii companiei citate.
Oficialii S&T cred ca tendintele in piata de business actuala consolideaza orientarea spre client si duc catre solutii de mobilitate multiplatforma, capabile sa actioneze independent de solutiile de business (ERP, aplicatii bancare, de asigurari, etc), ”cu accent atat pe excelenta operationala, cat si pe zona de satisfacere a clientilor”.
La randul lor, reprezentantii Safe Tech estimeaza ca tot mai multe companii vor constientiza nevoia de securitate in cadrul produselor software si a sistemelor informatice.
O analiza amanuntita a tendintelor fac cei de la Telcor, care observa orientarea pietei catre tranzactii financiare de pe terminalele mobile, cresterea cererii pentru aplicatii mobile si site-uri optimizate pentru accesul de pe telefoanele mobile, presiunea pentru cresteres nivelului calitativ al serviciilor SMS din partea partenerilor, precum si aparitia primelor full MVNO pe piata.
“De cativa ani, lumea pe care o stim este intr-un moment de cotitura, un salt tehnologic major, cu profunde implicatii in modul in care societatea functioneaza, in modul in care companiile isi conduc business-ul si in modul in care consumatorul final compara, alege si cumpara. Societatea romaneasca se aliniaza si ea la aceste trenduri si Internet & Mobile World este cel mai bun loc in care profesionistii IT, marketerii si decidentii de business se pot conecta la noile tendinte.” spune Cristian Hossu, initiatorul Internet & Mobile World.
Accesul la IMWorld se face pe baza de inregistrare prealabila, iar biletele pot fi procurate online pana pe data de 8 octombrie 2013, accesand www.imworld.ro
Conferinta si expozitia IMWorld au loc pentru al doilea an consecutiv si sunt organizate de Universum Events, care este, de asemenea, si organizatorul „Innovation Summit”, primul eveniment dedicat in exclusivitate inovatiei in business din Romania. La aceasta a doua editie sunt asteptati 5.000 de vizitatori si si-au anuntat deja participarea peste 100 de speaker din care 25 internationali si 130 de companii furnizoare de solutii din domeniile digital, mobile si software.