Antena 3 CNN Economic Biz News Burse Un supravietuitor din vechea garda a Bursei: Directorul general trebuie ales prin head-hunting. Intai crestere organica si apoi BVB trebuie vanduta

Un supravietuitor din vechea garda a Bursei: Directorul general trebuie ales prin head-hunting. Intai crestere organica si apoi BVB trebuie vanduta

Catalin Ciocan
3 minute de citit Publicat la 19:01 10 Ian 2012 Modificat la 19:01 10 Ian 2012
  Un supravietuitor din vechea garda a Bursei: Directorul general trebuie ales prin head-hunting. Intai crestere organica si apoi BVB trebuie vanduta
Foto: Intact Images
Pentru alegerea directorului general al Bursei de la Bucuresti (BVB) ar trebui derulat un proces de head-hunting, iar strategia de dezvoltare a societatii ar trebui sa se bazeze in continuare pe crestere organica, pentru ca ulterior bursa sa fie vanduta catre un alt operator strain, este viziunea despre viitorul Bursei a lui Octavian Molnar, directorul general adjunct al societatii de brokeraj IFB Finwest si singurul administrator, alaturi de Stere Farmache, care a reusit sa ramana in CA-ul BVB dupa alegerile de ieri. 
 
 “In primul rand, ar trebui continuat ce s-a inceput, problema este ca nu s-au finalizat”, spune Molnar, care vorbeste, la fel ca si oamenii din noua putere de la Bursa din Bucuresti, despre faptul ca este “obligatoriu” pentru viitorul pietei ca  ofertele pe care statul le pregateste sa aiba succes.
 
“Primul pas ar fi ca prin ofertele statului sa atragem investitori romani. Daca ei castiga, vor plati un impozit de 16% (impozitul pe castigurile de capital – n.red), strainii in schimb nu platesc nimic. Ar trebui sa avem o baza de 200.000-300.000 de investitori locali activi, iar pentru asta statul trebuie sa nu gandeasca doar pe termen scurt, ci sa se uite la interesul lui pe termen lung”, afirma Octavian Molnar.
 
 Bursa de la Bucuresti si-a stabilit de mult timp sa ajunga la o baza de investitori locali de cateva sute de mii de persoane, insa acest deziderat a ramas doar la stadiul de obiectiv, in conditiile in care numarul investitorilor romani nu a depasit cateva zeci de mii de persoane, dintre care cei activi sunt doar de ordinul miilor.
 
Vechiul consiliu de administratie al Bursei luase decizia la finele anului trecut sa il concedieze pe directorul general, Valentin Ionescu, considerand ca acesta nu si-a indeplinit obiectivele stabilite. Acum noul CA trebuie sa aleaga un nou director general, iar Molnar considera ca pentru alegerea directorului general trebuie derulat un proces de head-hunting.
 
“Nu cred ca ar trebui numita o persoana care sa nu aiba cel putin cinci ani experienta in functia de director general. Nu cred ca trebuie adus cineva din esalonul second chiar daca sunt convins ca sunt oameni valorosi. Trebuie neaparat sa fie o persoana din prima linie si care totodata sa aiba experienta de conducere in acesti ani de criza”, a precizat Molnar.
 
In ceea ce priveste strategia de dezvoltare pe termen lung, Molnar considera ca aceasta trebuie sa se concentreze in continuare pe crestere organica.
“Eu cred ca Bursa trebuie sa creasca organic iar apoi trebuie sa o vindem unei alte burse”, afirma directorul de la IFB Finwest.
 
Actionarii BVB au ales ieri un nou CA, dupa ce un grup format din BCR, Erste, Intercapital, ING si UniCredit CAIB cerusera revocarea consiliului de administratie. Acest grup a reusit sa obtina majoritatea in noul CA, obtinand inclusiv functia de presedinte, prin alegerea in aceasta functie a lui Lucian Anghel, economistul-sef al BCR, care a reusit in premiera sa-l detroneze pe Stere Farmache, omul cu imaginea caruia s-a confundat Bursa in ultimii 16 ani.
 
Asadar, noul CA este format din noua membri si anume: Lucian Anghel (BCR), presedinte, respectiv Valerian Ionescu (BCR), Matjas Schroll (Franklin Templeton), Narcisa Oprea (partener al societatii de avocatura Schoenherr), Robert Pana (consilier juridic la Swiss Capital), Adi Lupsan (director general adjunct la casa de brokeraj Intercapital Invest), acestia fiind oamenii care reprezinta noua putere de la bursa din Bucuresti, in spatele carora se afla grupurile financiare straine, o pozitie cu totul speciala avand-o austriecii in aceasta noua configuratie. Pe lista administratorilor intra si reprezentanti din vechea Garda de la Bursa precum Stere Farmache, Octavian Molnar (director general adjunct la casa de brokeraj IFB Finwest) si Dan Paul (presedintele Asociatiei Brokerilor).
 
Noii administratori ai Bursei mai trebuie sa fie validati de CNVM inainte sa-si intre in atributii.
 

×
Etichete: BVB bursa
x close