Antena 3 CNN Economic Biz News Burse De ce spune Erste ca are o oferta de nerefuzat: SIF-urile primesc bani imediat si scapa de majorarile de capital care se apropie. Ori accepta intr-o luna, ori tranzactia anului pica

De ce spune Erste ca are o oferta de nerefuzat: SIF-urile primesc bani imediat si scapa de majorarile de capital care se apropie. Ori accepta intr-o luna, ori tranzactia anului pica

Adrian Mirsanu
7 minute de citit Publicat la 18:50 16 Sep 2011 Modificat la 18:50 16 Sep 2011
De ce spune Erste ca are o oferta de nerefuzat: SIF-urile primesc bani imediat si scapa de majorarile de capital care se apropie. Ori accepta intr-o luna, ori tranzactia anului pica
Manfred Wimmer, CFO-ul grupului austriac Erste – actionarul majoritar al celei mai mari banci din Romania, spune ca oferta facuta pentru participatiile detinute la BCR de catre SIF-uri expira pana la sfarsitul lunii octombrie, dupa care usa se va inchide si nu va mai veni nici o alta oferta.
Wimmer a venit la Bucuresti sa puna pe masa argumentele pentru tranzactia ce i-ar aduce lui Erste controlul complet in BCR si sa dea drumul la contracronometru: actionarii SIF vor trebui sa respinga sau sa aprobe oferta Erste in cadrul Adunarilor Generale ale Actionarilor convocate dupa urmatorul calendar - SIF Muntenia are AGA pe 21-22 septembrie, SIF Oltenia pe 22-23 septembrie, iar SIF Transilvania pe 31 octombrie – 1 noiembrie.
 
Intrebat de antena3.ro, pana cand poate sa accepte aceasta oferta a Erste si SIF Moldova, singurul SIF dintre cele cinci care nu a semnat acordul de principiu prin care austriecii vor sa puna mana pe actiunile BCR ale acestora, reprezentantul Erste a raspuns scurt si sec: “Pana la AGA (Adunarea Generala a Actionarilor – n.r.)”.
SIF Moldova a convocat AGA pentru 23 – 24 septembrie, cand actionarii sunt chemati sa opteze daca vor accepta propunerea Erste sau au posibilitatea de a cere listarea BCR pe bursa de la Bucuresti. Insa, Erste nu poate fi obligata sa listeze BCR pe bursa decat daca toate cele cinci SIF-uri ii cer acest lucru.
 
Singurul care nu a anuntat si nici nu da semne ca este interesat sa convoace AGA este Ioan Cuzman, seful SIF Banat Crisana. Acesta s-a pronuntat public in favoarea unei intelegeri cu Erste si este, practice, “asul din maneca” al lui Erste, care ii face pe austrieci sa stea linistiti ca nu vor fi fortati sa listeze BCR pe bursa.
 
Cat costa o actiune BCR? Erste are trei preturi in 2011: pentru SIF, o actiune veche BCR este 1,03 lei, una noua - de 100 de ori mai ieftina, iar angajatii “sunt la mila noastra”
 
Grupul austriac a anuntat in urma cu doua zile termenii ofertei pentru pachetele de actiuni detinute de SIF-uri la BCR: Erste va plati in cash un pret de 1,03 lei pe actiune pentru un pachet de maxim 424,19 mil. actiuni BCR, unde fiecare SIF poate vinde la acest pret maxim 1% din BCR din pachetul pe care il detine.
La aceasta se adauga banii pe care austriecii ii vor plati pentru a cumpara 133,67 mil. actiuni la pret de 0,1 lei pe actiune, aici fiind vorba de actiuni noi ale BCR, rezultate din majorare de capital efectuata prin incorporarea in capitalul social a profitului obtinut de banca in 2010.
In fine, structura tranzactiei mai cuprinde conversia unui pachet de minim 5% din actiunile BCR in cazul fiecarui SIF (patru SIF-uri detin cate 6% din BCR acum, iar SIF Oltenia – 6,12%) in actiuni Erste, adica maximum 2,06 miliarde de actiuni BCR pot fi schimbate in actiuni Erste la un raport de conversie de 127,9583 actiuni BCR pentru o actiune Erste. Asta inseamna ca fiecare SIF poate ajunge sa detina pana la 1% din Erste.
In total, valoarea tranzactiei Erste – SIF pentru un pachet de 24,12% este de 519,7 mil. euro, cash si actiuni Erste, pret calculate la o valoare medie a actiunii Erste in ultima luna de 25,69 euro pe actiune. Preluarea pachetului de 24,12% ar duce participatia Erste la 93,52%, iar daca si SIF Moldova isi vinde actiunile la BCR – austriecii vor ajunge la 99,52% din actiunile liderului pietei bancare romanesti.
 
SIF-urile au la dispozitie si optiunea put, prin care isi pot vinde in 2012 si 2013 actiunile de la BCR pe care nu le vand in acest an.
“De obicei, clauza de put option (optiunea put) se plateste. Noi am oferit insa gratuit aceasta posibilitate SIF-urilor”, puncteaza Wimmer.
 
In ceea ce priveste pachetele de circa 1% din Erste pe care fiecare SIF l-ar primi, oferta stipuleaza urmatoarele conditii: pana la un sfert din pachetul de actiuni Erste detinut de fiecare SIF poate fi vandut imediat dupa preluare, in termen de sase luni de la preluarea actiunilor Erste mai poate fi vandut maxim un sfert, acelasi prag superior fiind valabil si in urmatoarele 12, respectiv 18 luni de cand SIF-urile devin actionari ai bancii – mama a BCR.
Pentru ceilalti actionari, angajatii care mai detin 0,48% din actiunile bancii, austriecii au anuntat ca vor face oferte in fiecare an insa la un pret mai mic decat cel pe care sunt dispusi s ail ofere acum SIF-urilor. “Acesti actionari trebuie sa fie constienti ca nu au cum sa influenteze cursul evenimentelor. Sunt la mila noastra”, explica Wimmer.
 
Din variantele prezentate rezulta ca Erste este dispusa sa plateasca pentru o actiune BCR trei preturi diferite: unul de 1,03 lei pentru o actiune a bancii cumparata de la SIF, o alta valoare este stabilita la 0,1 lei pe actiune pentru actiunile noi, asa – numitele actiuni – profit pentru ca ele rezulta din incorporarea profitului de anul trecut in capitalul social al BCR, si, in fine, angajatii pentru care nu a fost anuntat inca un pret de catre Erste, dar va fi sub cel oferit SIF-urilor si cu mult mai putin decat cel platit statului la privatizare in 2005, cand valoarea bancii era de 6 mld. euro.
 
De ce SIF-urile nu pot evita tranzactia: criza le da sah, Erste are mutarea de mat
 
SIF-urile sunt intr-o pozitie delicata si cu toate ca nu sunt multumite de pretul oferit de Erste pe actiunile la BCR, ajungand sa obtina o valoare pe actiune sub cea platita statului la privatizare si chiar sub cea platita angajatilor BCR in 2006, au nevoie de lichiditati. Lucrul acesta este perfect speculat de Erste, care face o oferta SIF-urilor intr-un moment in care evalueaza BCR la minimul istoric in epoca Erste (2005 – 2011), si anume la o valoare de 1,78 mld. euro, confirmand in premiera ca liderul pietei bancare din Romania valoreaza mai putin decat campionul bancilor la profit, BRD – subsidiara francezilor de la Societe Generale, ce ocupa a doua pozitie dupa cota de piata la active.
 
In suferinta de cash, SIF-urile acum au de ales intre a lua banii oferiti de austrieci si a fi pusi in pozitia de veni in urmatoarele luni cu bani in BCR pentru a nu-si vedea pachetele “volatilizate” printr-o majorare de capital. O asemenea miscare ar putea fi ceruta de banca centrala actionarilor bancilor daca situatia pe piata se inrautateste, iar SIF-urile au participatii la cele mai mari trei banci din Romania dupa active: BCR, BRD, Banca Transilvania.
“Situatia economica este destul de severa, este putin business nou. Riscurile in BCR vor ramane ridicate. In conditiile actuale de piata, va fi nevoie de majorare de capital. Da, acesta a fost unul dintre elementele pentru care am dat SIF-urilor aceasta posibilitate (de a iesi din actionariatul BCR – n.r.)”, afirma fostul sef al BCR.
 
Tot el recunoaste ca investitia in BCR a fost una scumpa din partea Erste, care daca va cumpara actiunile BCR detinute de SIF-uri trece de 4 mld. euro, bani pe care austriecii i-au scos din buzunar in trei runde: la preluarea BCR in 2006, cumpararea a 7,2% din BCR de la angajati in noiembrie 2006, respectiv tranzactia propusa acum SIF-urilor.
 
Dar, iata si diferenta dintre un investitor strategic si unul financiar: “Este adevarat ca, noi, si mai ales eu, am avut o viziune mai optimista. Romania este o piata unde criza a lovit tarziu. Pentru noi, insa sunt convins ca va fi un succes pe termen lung. Continui sa cred ca Romania este tara cu cel mai mare potential de dezvoltare din Europa. Sunt un numar de proiecte in dezvoltare”, spune Manfred Wimmer. El adauga ca infrastructura si agricultura sunt printre cele mai mari oportunitati de investitii.
 
Pe aceeasi perspectiva probabil au mizat si SIF-urile la un moment dat ca actionari la BCR, insa declaratiile venite din partea unor sefi de SIF dau de inteles ca nu mai este timp de asteptat pentru ei. Cat despre listare, reprezentantul Erste spune ca “reputatia BCR nu trebuie afectata de o listare esuata. Listarea actiunilor unei banci este aproape imposibila in mediul actual”, care adauga ca acest proces ar putea fi luat in calcul peste minim doi ani. Wimmer pune punct astfel acestui subiect si la Bucuresti, asa cum la finele lunii iulie o facea la Viena insusi seful sau, Andreas Treichl, presedintele Erste, care spunea ca va lupta cu toate puterile impotriva unei listari a BCR, care contravine politicii grupului austriac de a-si lista actiunile bancii – mama pe pietele importante in care activeaza, si nu subsidiarele.

×
x close