Antena 3 CNN Economic Biz News Vestea care ar putea destrăma UE. Sute de mii de români vor fi afectaţi direct de asta

Vestea care ar putea destrăma UE. Sute de mii de români vor fi afectaţi direct de asta

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 08:20 04 Iun 2012 Modificat la 08:20 04 Iun 2012
Vestea care ar putea destrăma UE. Sute de mii de români vor fi afectaţi direct de asta
Foto: news.ph.msn.com
După dezastrul economic din Grecia, mai multe ţări, considerate solide, au probleme în zona euro. Printre ele şi una, considerată până nu demult un rai pentru români.

Sute de mii de conaţionali de-ai noştri au găsit pe meleagurile iberice prosperitatea financiară pe care nu au găsit-o în ţară. Însă lucrurile nu se văd bine în Spania. Cu toate că oficialii spanioli au negat cu vehemenţă un posibil acord cu FMI, apar din ce în ce mai multe zvonuri potrivit cărora Spania ar fi cerut un ajutor de 300 de miliarde de euro Fondului Monetar.

Ca reacţie la aceste zvonuri, Luis de Guindos, ministrul spaniol al Economiei le-a catalogat ca fiind "lipsite de sens şi substanţă". Cert este că situaţia din Spania nu este deloc una favorabilă, şi chiar dacă pentru moment nu se pune problema unui împrumut, în viitorul apropiat cu siguranţă acest pas va fi făcut, consideră analiştii.

Spania a luat locul Greciei, fiind pe locul I în lista priorităţilor autorităţilor din zona euro. Bankia, una din cele mai mari bănci din Spania a solicitat un fond de salvare de 19 miliarde euro, însă nu se ştie dacă guvernul spaniol are posibilitatea de a oferi această sumă, scrie Daily Mail.







 

×
Etichete: criza economica
x close