Acest lucru este insa adevarat doar in parte, intrucat costurile de finantare ale proiectului sunt mai mari din cauza ca si bancile suporta un risc substantial mai ridicat decat in cazul finantarii directe a unei autoritati contractante.
In plus, survine si un transfer substantial de riscuri din sectorul public catre cel privat.
In consecinta, se obtin de multe ori si avantaje financiare pentru autoritatea contractanta.. Aceasta beneficiaza de securitatea preturilor de constructie si operare a infrastructurii timp de mai multe decenii, iar la sfarsitul perioadei de derulare a proiectului i se pune la dispozitie o constructie noua.
De altfel, acesta este un aspect care se uita in mod frecvent atunci cand se compara costurile achizitiilor publice clasice cu cele ale PPP-urilor. Costurile unui proiect in PPP includ toate costurile de operare si reparare, precum si cele de revizuire completa a obiectivului, efectuata in mod frecvent de mai multe ori pe parcursul perioadei de derulare a proiectului, care in general este de 30 de ani.
In cazul in care strict costurile de constructie intr-un PPP sunt mai mari decat cele ale unei achizitii publice, trebuie tinut seama si de faptul ca partenerul din sectorul privat trebuie sa intretina obiectivul pe toata durata de derulare a proiectului si, in acest sens, stabileste inca din prima zi un pret fix. Dar in acest fel, partenerul privat are tot interesul ca executia obiectivului sa se faca la cele mai ridicate standarde de calitate, intrucat tot el este responsabil cu mentenanta acestuia.
Costurile de operare si de intretinere sunt, astfel, deseori mai reduse in cazul PPP, iar statul beneficiaza nu doar de siguranta pretului, ci si de cea a planificarii si executiei.
De exemplu, in cazul proiectelor de infrastructura rutiera, ca urmare a concurentei intre firmele de constructii si a criteriilor de atribuire a contractelor, care in majoritatea cazurilor tin seama doar de pret, in cazul achizitiei publice se ajunge in situatia in care calitatea constructiei are de suferit.
In mod frecvent se constata deficiente grave inca de la prima iarna, iar acestea trebuie remediate de catre sectorul public.
De asemenea, in cazul achizitiei publice, costurile de constructie sunt deseori depasite, deoarece, spre deosebire de PPP-uri, in general nu se incheie contracte cu valoare fixa. Ceea ce la inceput pare mai avantajos se dovedeste a fi in final o varianta cu mult mai costisitoare.
Inainte de a decide asupra modalitatii de finantare, sectorul public ar trebui sa evalueze cu ajutorul unui consultant cu experienta ce structura este mai utila si mai avantajoasa din punct de vedere al costurilor si pentru care proiect.
In principiu, se poate afirma ca proiectele care sunt rentabile, adica cele care se sustin singure, intrucat se prognozeaza ca genereaza suficiente venituri, se preteaza pentru PPP.
Un exemplu in acest sens il constituie extinderea unui aeroport deja existent sau a unui drum cu taxa foarte circulat. Totodata, riscurile legate de constructie si operare trebuie sa fie calculabile, pentru ca investitorii privati si bancile sa nu perceapa cresteri substantiale de pret pentru riscurile imprevizibile, intrucat, dupa cum se stie, in cazul unui proiect PPP, depasirea timpului alocat lucrarilor de constructie si a costurilor este suportata de catre partenerii din sectorul privat.
Cu ajutorul structurii PPP, proiectele care probabil ca nu s-ar realiza din cauza costurilor de investitie ridicate, se realizeaza totusi in mare parte din cazuri, deoarece plata costurilor proiectului se distribuie pe intreaga perioada de derulare.
