Cu alte cuvinte, Bulgariei, Estoniei, Spaniei, Ciprului, Sloveniei, Slovaciei, Portugaliei, Poloniei si Greciei li s-au alaturat Croatia, Suedia si Italia.
Precizam ca datele statistice la care facem referire sunt calculate pe baza indicelui preturilor de consum (CPI).
Potrivit indicelui armonizat al preturilor de consum (HICP) numarul statelor europene ce se confrunta cu deflatia se ridica numai la 8.
Dupa HICP, Romania s-a plasat pe podium in topul cresterilor de pret europene (inflatie), cu 1,3% in august 2014, dupa Marea Britanie (1,5%) si Austria (1,5%). Totusi potrivit indicelui national – CPI – preturile s-au majorat cu numai 0,8%, sub nivelul din Austria (1,7%), Marea Britanie (1,5%), Finlanda (1,1%) si Olanda (1%).
Mentionam ca, in Romania, cei doi indici s-au situau la niveluri similare atat timp cat ponderile au fost stabilite pe baza anchetelor bugetelor de familie.
In prezent, aceasta ancheta, realizata in gospodarii, se mai foloseste doar pentru determinarea CPI, in timp ce pentru calcularea HICP se utilizeaza cheltuielilor de consum ale populatiei din conturile nationale, obtinute, in principal, pe baza datelor privind desfacerile de marfuri, prin comertul cu amanuntul si privind prestarile de servicii pentru populatie.
Desi mai sunt state in UE unde exista diferente sensibile intre CPI si HICP trebuie subliniat ca normal e ca ponderile in cosul de consum sa fie asemanatoare.
Daca insa acest lucru nu se intampla de vina sunt modificarile frecvente de taxe, si fluctuatiile de pret la utilitati, ceea ce arata ca inflatia, desi e in scadere, nu-i stabila.
Si nu doar inflatia e volatila la noi, ci toti indicatorii importanti, ceea ce face ca Romania sa nu fie stabila din punct de vedere macroeconomic.
Revenind la numarul tot mai mare de tari aflate in deflatie, trebuie spus ca acesta este un efect al reducerii consumului.
Economia zonei euro, de care depinde intreaga Uniune Europeana, a stagnat in trimestrul al doilea, fata de trimestrul precedent, conform Eurostat.
PIB-ul Germaniei a scazut cu 0,2%, economia Frantei a stagnat, iar cea a Italiei a reintrat in recesiune.
Pe acest fond, UE si SUA au inasprit sanctiunile economice la adresa Rusiei, iar Federatia Rusa nu a intarziat cu masurile retaliatorii echivalente.
Unii economisti considera ca atunci cand preturile scad, cand economiile se confrunta cu deflatia, ratele dobanzii reale (care se calculeaza scazand din rata nominala a dobanzii rata anticipata a inflatiei) cresc, impovarandu-i pe cei cu datorii.
Din aceasta cauza, investitiile si consumul se reduc si productia scade.
Pentru a evita cresterea ratelor reale ale dobanzii, bancile centrale reduc ratele nominale ale dobanzii la zero.
Dupa aceasta scadere nu mai pot decat sa tipareasca bani pentru a crea anticipatii inflationiste, care sa contribuie la reducerea ratelor reale ale dobanzii si la cresterea productiei si ocuparii.
Alti economisti spun insa ca aceia ce se tem de deflatie sunt cei care au fost prinsi de criza cu apartamentele nevandute, cu credite ipotecare acordate aiurea, dar si cei ce roiesc in jurul statului angajat in proiecte finantate prin titluri de stat cumparate de bancile comerciale si refinantate din nivelul de trai, cu ajutorul impozitelor. Ei sustin ca pierderile n-ar trebui socializate, ci antreprenorii care au gresit sa-si asume erorile.
Si adauga ca deflatia are avantaje certe: ieftineste materiile prime, micsoreaza costul capitalului si ofera marfuri la preturi mai apropiate de puterea de cumparare.
Ultimii care au decis ca combata deflatia sunt europenii. Banca Centrala Europeana a scazut dobanda-cheie aproape de zero pentru a sustine pretul activelor imobiliare si bursiere.
Adica, politica monetara se opune eliberarii de resurse din portofolii catre economia reala, acordand un vot de incredere celor care s-au dovedit a fi cei mai prosti administratori: bancherii.
Iar banii vor ajunge, ca de obicei, la oamenii de marketing din banci, care nu stiu sa evalueze riscul.
