"Niciodată însă creşterea de preţ, care la cereale a fost de 30%, nu s-a regăsit şi în preţul final, dacă am avut o creştere de 30%, în unele cazuri, creşterea finală a fost de 3-5 procente. Este evident că atât la grâu, cât şi la celelalte produse, mai ales la cele care sunt afectate în România într-un mod puternic, porumb şi floarea soarelui, creşterile la aceste produse au fost destul de importante şi sunt destul de importante", a spus ministrul Daniel Constantin într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Acesta nu poate estima care vor fi preţurile alimentelor de bază la toamnă, însă se aşteaptă la scumpiri cauzate de secetă.
"Este foarte greu să facem această diferenţă. Factorul secetă a avut un impact în ceea ce priveşte preţul produselor de bază. În ce măsură creşterea de preţ la produsele de bază va fi reflectată în preţul final, cel pe care îl plăteşte, consumatorul pe raft, vom vedea. (...) Nu pot să estimez. Suntem o economie de piaţă funcţională, preţul este dat de piaţă", a precizat ministrul Agriculturii.
Daniel Constantin s-a întâlnit vineri, la Sibiu, la sediul Consiliului Judeţean, cu conducerea instituţiei, cu prefectul judeţului, cu toţi cei 64 de primari, cu reprezentanţii producătorilor agricoli şi şefii instituţiilor deconcentrate din subordine.