Antena 3 CNN Economic Biz News Intact Professional Debates: UNDĂ VERDE PENTRU REFORMA ÎN SĂNĂTATE

Intact Professional Debates: UNDĂ VERDE PENTRU REFORMA ÎN SĂNĂTATE

6 minute de citit Publicat la 12:42 31 Ian 2014 Modificat la 12:42 31 Ian 2014
Intact Professional Debates: UNDĂ VERDE PENTRU REFORMA ÎN SĂNĂTATE
Piața asigurărilor în 2014 și pachetul de asigurări de sănătate private suplimentare au fost principalele teme puse în discuție la Intact Professional Debates organizat joi, 30 ianuarie 2014, de Intact Media Group  la World Trade Center-Pullman. Evenimentele Intact Professional Debates analizează provocările şi soluţiile pentru cele mai importante sectoare ale economiei.

Reprezentații pieței asigurărilor, alături de furnizorii privați de servicii medicale, față-n față cu autoritățile au pus în discuție subiectele fierbinți ale momentului atât în ceea ce privește piața asigurărilor, dar și mult așteptata reformă în Sănătate.

Este deductibilitatea fiscală cea mai bună politică pentru revigorarea pieței de asigurări de viață, zonă care a înregistrat cele mai mari scăderi în ultimii ani? Reprezentații asigurătorilor, dar și ai Autorității de Supraveghere Fiscală (ASF) au răspuns afirmativ la unison. Vicepreședintele ASF, Corneliu Moldoveanu,  a declarat că,  alături de relansarea economică și educația financiară, deductibilitarea fiscală pentru asigurările de viață reprezintă una dintre măsurile imperios necesare.

Dezbaterile au vizat și lacunele legislative, cu țintă spre zona daunelor morale, unul dintre motivele care au cauzat scăderile repetate din acest sector. "Se impune revizuirea legislației. Am constituit un grup de lucru la nivelul Uniunii Naționale a Sociețăților de Asigurare din România împreună cu autoritatea de supraveghere și vom analiza care sunt modificările care se impun, în special în ceea ce privește daunele morale", a precizat Florentina Almajanu, directorul general al UNSAR. Demersul a fost susținut și de asigurătorii prezenți, printre care și Astra Asigurări. Liviu Stoicescu,  membru în Directoratul Astra Asigurări a punctat cât de periculoasă este atât pentru asigurători, dar și pentru asigurați nereglementarea daunelor morale. Se pot crea precendente periculoase, a punctat asigurătorul. Grupul de lucru constituit pentru modificarea legislației va veni cu primele propuneri în primăvara acestui an.

RCA - tot mai scumpă

Poliţa RCA se va scumpi şi în 2014, au afirmat reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară la evenimentul Intact Professional Debates. Asigurarea auto obligatorie s-a scumpit cu 10 procente în 2013 din cauza valorii tot mai mari a daunelor morale plătite de societăţile de asigurări în urma accidentelor auto. "Poliţa RCA a crescut foarte puţin în 2013. A crescut cu circa 10 la sută. Principala cauză este o reglementare mai strictă în privinţa acoperirii costurilor. În principiu vom vedea o creştere şi în 2014, aşa anunţă jucătorii din piaţă", a afirmat Corneliu Moldoveanu, vicepreşedinte ASF. Oficialul ASF a mai precizat la evenimentul INTACT Professional Debates că scumpirea poliţelor RCA înseamnă o mai bună protecţie a şoferilor, care pot primi despăgubirile mai repede. În plus, asiguratorii îşi adaptează tarifele la volumul tot mai mare de despăgubiri plătite pentru daune morale, decise în instanţă. Companiile de asigurări au subscris anul trecut prime de 8,24 miliarde de lei, valoare apropiatã de cea din 2012, de 8,26 miliarde de lei. Corneliu Moldoveanu a mai arătat că, pentru 2013, poliţele obligatorii de răspundere civilă auto a atins nivelul de 2,42 de miliarde de lei, de la 2,14 miliarde de lei în urmã cu un an. Pe segmentul poliţelor auto facultative, CASCO, reprezentantul ASF a estimat cã subscrierile vor atinge 1,78 miliarde de lei, comparativ cu 1,91 miliarde de lei în 2012.   

Calendarul reformei în Sănătate, făcut public la Intact Professional Debates

Autorităţile au făcut publici și următorii paşi pentru transformarea sistemului de sănătate. Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu a anunţat că pachetul de servicii medicale de bază va intra în vigoare la 1 aprile, pachetul de programe nationale de sanatate la 1 Augist – dupa rectificarea bugetara. În schimb, pachetul minimal va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015. În tot acest timp, se va lucra intens la pachetul legislativ care va schimba din temelii sistemul sanitar din România. Ministrul a mai arătat că reforma în Sănătate trebuie să reducă numărul de internări în spital în favoarea tratamentului ambulatoriu. "A finanţa un serviciu în spital cu 1.400 până la 1.800 de lei in loc sa il finantezi în pre-spital cu 20 pana la 50 de lei mi se pare în continuare a fura din banii contribuabililor".  Eugen Nicolăescu a mai arătat că banii care vor fi economisiţi prin tratarea pacienţilor în sistem ambulatoriu vor fi folosiţi pentru alte activităţi din sectorul de Sănătate.  Potrivit acestuia, în 2012, un milion de servicii medicale ar fi putut fi transferate din sistemul spitalicesc în ambulatoriu, cu o economie la nivel de sistem de 20-22% din totalul fondurilor alocate. Oficialul guvernamental a mai arătat că România va primi un împrumut total de 250 de milioane de dolari de la Banca Mondială din care 100 de milioane de dolari pentru investiţii în ambulatoriul spitalelor din zona rurală şi mic urbană din 6 sau 7 judeţe pilot. Ulterior, programul ar putea fi extins și la alte județe.


Privaţii aşteaptă clarificările


Următorul subiect pe ordinea de zi a fost pachetul suplimentar de servicii, pentru care se vor începe discuțiile în primăvara acestui an. Discuțiile vor porni de la câteva întrebări de bază: avem nevoie de asigurări private suplimentare? Acestea trebuie să fie obligatorii sau facultative? Deductibilitatea fiscală este necesară? Pot fi introduse aceste asigurări private din 2015? "Asigurarea de sănătate este în prezent calibrată de către asigurători undeva la 20 - 40 de lei pe lună pentru a fi complementară pachetului de bază. În aceşti bani pot intra servicii medicale neacoperite de pachetul de bază", a explicat Theodor Alexandrescu, CEO Metropolitan Life. El a mai adugat că pachetul de bază este în prezent foarte extins şi aşteaptă precizări privind actele medicale care vor ieşi din acest pachet.  În plus, operatorii privaţi cer creşterea valori decontate de la Casa de Asigurări de Sănătate. "În momentul de faţă preţurile sunt foarte mici atât în ambulator cât şi în spitalizarea de zi. Dacă autorităţile vor mări puţin preţurile de decontare, cu siguranţă reforma va fi un succes", a arătat Ovidiu Gogu Cacuci, directorul general al spitalului privat Pelican.

 

COPLATA NU "A PRODUS EFECTUL" AŞTEPTAT 


Ministerul Sănătăţii a colectat din coplata serviciilor medicale doar 5,2 milioane de lei în 2013. Anunţul a fost făcut de Eugen Nicolaescu, la evenimentul Intact Professional Debates.  "Avem sumele încasate în 2013 -5,2 milioane de lei. Nu avem încă numărul de pacienţi, le vom centraliza în următoarele zile. Dacă mă întrebaţi pe mine, nu cred că a produs efectul pe care l-am estimat", a arătat Nicolăescu. Soarta coplăţii se va decide după o analiză făcută la nivelul ministerului sănătăţii, criteriul de bază fiind reducerea numărului de internări.
Costurile legate de internarea pacienţilor reprezintă una din cele mai mari cheltuieli din sistemul de Sănătate.  Cu acelaşi prilej, ministrul Sănătăţii a spus că primul oponent al reformei este sistemul, de aceea trebuie sã se înţeleagă faptul că medicii din spital nu vor fi scoşi din sistem.  Coplata a fost introdusă la 1 aprilie 2013. Are o valoare de mimum 5 lei si maximum 10 lei si este percepută la externarea pacientului, indiferent de câte zile stă în spital.

 

Intact Professional Debates, moderat de  Alessandra Stoicescu, director executiv Intact Media Group și Elena Cristian, redactor șef incomemagazine.ro a avut ca parteneri Metropolitan Life, Spitalul Pelican, ExMedica, AEGON și Astra Asigurări.

Alături de ministrui Sănătății, Eugen Nicolăescu, la eveniment au mai fost prezenți: președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Cristian Bușoi, Victor Sraer, membru în Comitetul Director al Uniunii Naționale a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNISICAR), Marius Popescu, vicepreședinte UNSAR și Wargha Enayati, președinte Regina Maria.

×
x close