Antena 3 CNN Economic Biz News Franţa, pe locul 4 în topul celor mai importanţi investitori străini în România. Companiile franceze cu afaceri la noi din ţară

Franţa, pe locul 4 în topul celor mai importanţi investitori străini în România. Companiile franceze cu afaceri la noi din ţară

1 minut de citit Publicat la 14:13 14 Iul 2014 Modificat la 14:13 14 Iul 2014
magaa.jpg
Companiile franceze au adus în ţară în ultimii ani peste 7 miliarde de euro, prin investiţii în domeniul auto, telecomunicaţii, construcţii sau energie. Astfel, Franţa se află pe locul 4 în topul celor mai importanţi investitori străini în România, cu o contribuţie de 9% în Produsul Intern Brut al ţării.

Printre cei mai mari investitori francezi se numără constructorul auto Renault, lanţul de hipermarketuri Carrefour, dar şi productorul de anvelope Michelin.

Grupul auto Renault a intrat pe piaţa românească în 1999, prin preluarea uzinei Dacia Mioveni. A investit de atunci miliarde de euro în ţara noastră şi a dezvoltat divizii care produc cutii de viteze, motoare şi alte componente auto. În 2013, afacerile companiei au crescut până la 4,4 miliarde de euro.

În 2001 au început investiţiile în România şi cei de la grupul Michelin, al doilea producător de anvelope din lume. Compania franceză deţine acum trei fabrici de anvelope la noi în ţară.

"Am decis să facem din Bucureşti un centru regional, un centru concentrat pe Europa Centrala şi de Sud. De la Bucureşti vom pilota activităţile industriale şi comerciale, care implică 7 mii de persoane care se află în cele 12 ţări din jurul României şi avem în grija noastră 7 uzine", a declarat Eric Faidy, preşedintele Michelin România şi preşedintele Camerei Franceze de Comerţ şi Industrie în România.

Producătorul de anvelope a învestit până acum peste 300 de milioane de euro şi a crescut numărul angajaţilor la 3.000. Tot în 2001 a venit în România şi retailerul Carrefour. Lanţul de magazine numără acum 155 de unităţi care au rulat afaceri de peste un miliard de euro, anul trecut.

Francezii mai sunt prezenţi în România şi cu lanţurile Auchan şi Cora, dar şi compania de telecomunicaţii Orange. Aceasta a intrat pe piaţă în 1997, prin preluarea MobilRom şi în prezent deţine o cotă de piaţă de 38%.

Oficialii francezi atrag însă atenţia că România trebuie să investească mai mult în educaţie şi formare profesională, dacă vrea să aducă mai mulţi investitori.

De asemenea, francezii au investiţii importante şi în industria alimentară, construcţii, infrastructură sau farmaceutice.

În sectorul financiar, cele mai cunoscute nume franceze sunt BRD-Groupe Société Générale şi compania de asigurări Groupama, iar la capitolul energie GDF Suez.

×
x close