Trimiterea bătrânilor în Polonia a devenit deja un trend în Germania. Un important ziar local din Munchen compară situaţia cu practica unor ţări de a-şi exporta deşeurile.
Tot mai multe familii de germani consideră însă că Polonia reprezintă cea mai bună variantă pentru a asigura bătrânilor o îngijire de calitate la costuri rezonabile, aproape imposibil de găsit în Germania.
Un sondaj efectuat de TNS Emnid arată că unu din cinci germani ar fi dispus să apeleze la un centru de îngrijire din străinătate.
Migraţia bătrânilor germani reprezintă unul dintre primele efecte vizibile ale unei probleme de proporţii globale. Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că numărul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani se va tripla până în 2050, la aproape 2 miliarde, odată cu scăderea natalităţii, creşterea duratei medii de viaţă şi îmbătrânirea generaţiei concepute după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Potrivit familiilor germane care apelează la centre de îngrijire din Polonia, facilităţile de acest tip din Germania oferă servicii inferioare, chiar dacă percep tarife mult mai ridicate, chiar şi de trei ori mai scumpe. Singura problemă este distanţa, care îngreunează vizitele.
Reprezentanţii unui complex de îngrijire a bătrânilor din staţiunea poloneză de ski Szklarska Poreba estimează că numărul rezidenţilor germani se apropie de jumătate din capacitatea de cazare. Bătrânii trăiesc în vile de lux, unde au parte de îngrijire permanentă şi şedinţe de terapie.
Astfel de servicii costă în Polonia până la 1.200 de euro pe lună, faţă de 3.250 euro în Germania. Sistemul social din Germania poate subvenţiona până la 1.550 euro din costul îngrijirii la un centru din ţară, sau până la 700 de euro în afara graniţelor.
Până în 2050, Germania va avea una dintre cele mai îmbătrânite populaţii din lume, alături de Japonia, Coreea de Sud şi Italia. Numărul persoanelor cu vârsta peste 80 de ani va depăşi, în aceste state, 15% din locuitori.