Imaginea agricultorului român care însămânţează hectare întregi cu grâu şi porumb ar putea să se schimbe. Mai toţi îşi dau seama că nu fac mare lucru cu aceste culturi - producţia abia ajunge pentru autoconsum, iar de vândut oamenii vând cât să poată înfiinţa o nouă cultură. Puţini
sunt cei care caută să se diferenţieze prin tipul de cultură. Dar sunt.
CĂTINA CARE VALOREAZĂ MII DE EURO
Specialist în pomicultură cu o experienţă de 35 de ani, Alexandru Vulpe a început să se intereseze de cătină încă de pe vremea când era student. „Am văzut toată cătina din România. Am luat mii de plante la analiză, din care au rămas 300. O mare parte dintre acestea n-au răspuns la tehnologie, iar în final am rămas cu cinci soiuri”, povesteşte Alexandru Vulpe, care ulterior şi-a brevetat soiurile. În 2008 a înfiinţat lângă Arad prima fermă pilot unde au fost cultivate cele cinci soiuri de cătină selectate. Pe o suprafaţă de 32 hectare desfăşoară activităţi de ameliorare, are o pepinieră, iar pe 15 hectare cultivă cătină pentru comercializare. În fiecare an exportă fructele de cătină în special în Germania şi obţine 1,7-1,9 euro pe kilogram. Ca o paranteză, cătina este un bun antioxidant şi conţine de două ori mai multă vitamina C decât măceşul şi de zece ori mai mult decât citricele.
Citiţi articolul integral pe IncomeMagazine.ro