Antena 3 CNN Economic Biz News "Coşul cu pâine" al lumii a secat. Preţul mâncării ar putea exploda. Experţii se tem de o CRIZĂ ALIMENTARĂ mondială

"Coşul cu pâine" al lumii a secat. Preţul mâncării ar putea exploda. Experţii se tem de o CRIZĂ ALIMENTARĂ mondială

<1 minut de citit Publicat la 09:49 26 Iul 2012 Modificat la 09:49 26 Iul 2012
&quot;Coşul cu pâine&quot; al lumii a secat. Preţul mâncării ar putea exploda. Experţii se tem de o CRIZĂ ALIMENTARĂ mondială
Foto: AP/Agerpres
SUA se confruntă în prezent cu cea mai severă perioadă de secetă din ultima jumătate de secol. Predicţiile nefavorabile oferite de meteorologi, care susţin că acest fenomen va continua, îi fac pe experţii din întreaga lume să se teamă de o eventuală criză de alimente.

Încă de la începutul acestui an, seceta a ridicat probleme în SUA, în special în zona centrală denumită şi „coşul cu pâine” al americanilor şi al lumii.

Cel puţin 87% dintre culturile de porumb şi soia se află în regiunile afectate de secetă. Porumbul este ceea ce experţii numesc o mega-cultură, fiind folosit în producţia multor produse, de la carne până la cereale, băuturi şi combustibil.

Ca urmare a secetei, preţurile alimentelor au crescut în întreaga lume. Experţii se tem de o eventuală criză alimentară.

Specialiştii amintesc că, în 2008, criza alimentară a fost determinată de creşterea preţului orezului şi al grâului. Lipsa alimentelor a dus la proteste serioase în Africa, Orientul Mijlociu şi America Latină, aminteşte Al Jazeera. 


 

×
Etichete: seceta
x close