Antena 3 CNN Economic Biz News Bursele din Europa, ÎN SCĂDERE pe fondul crizei din Grecia. Ce se întâmplă cu LEUL şi EURO

Bursele din Europa, ÎN SCĂDERE pe fondul crizei din Grecia. Ce se întâmplă cu LEUL şi EURO

3 minute de citit Publicat la 10:33 29 Iun 2015 Modificat la 10:33 29 Iun 2015
epaa.jpg
Foto: Agerpres/EPA
Principalele burse europene au deshis şedinţa în scădere puternică astăzi, în contextul aşteptărilor privind intrarea Greciei în incapacitate de plată. Indicele bursei de la Frankfurt şi cel al bursei din Paris erau amânduă în scădere cu 4 la sută, iar bursa de la Londra era pe minus cu 2,1 la sută, luni dimineaţă.

Efectele crizei din Grecia s-au simţit şi în Europa Centrală, unde indicele pieţei din Varşovia, cea mai mare din regiune, a scăzut cu 3,2 la sută, iar cel al bursei din Viena, cu 4,8 la sută. Bursa de la Atena este închisă şi va râmâne aşa şi zilele următoare.

Un indice al Bloomberg care include cele mai tranzacţionate monede emergente a scăzut, luni, cu 0,6% în Hong Kong, aproape de cel mai redus nivel din 19 martie, după ce Banca Centrală a Greciei a recomandat închiderea băncilor şi impunerea de restricţii asupra mişcărilor de capital, în dorinţa de a evita colapsul sistemului financiar, transmite Bloomberg.

Leul din România şi forintul din Ungaria s-au depreciat fiecare cu 2%, zlotul din Polonia cu 1,7%, iar coroana din Cehia cu 1,4%, arată datele Bloomberg. Luni, euro s-a depreciat în tranzacŢiile din Asia cu 1,9%, ajungând la 1,0955 dolari, cel mai scăzut nivel din aproape o lună.

Faţă de yen, euro s-a depreciat cu peste 3%, la 133,80 yeni, cel mai redus nivel din ultimele cinci săptămâni.

Toate bursele din Asia înregistrau scăderi luni, din cauza problemelor din Grecia.

Analistul economic Mircea Coşa a afirmat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că România nu va suferi foarte mult din pricina crizei din Grecia, arătând că, "deşi există un grad de contagiune, capitalul grecesc sub forma băncilor reprezintă în România nu mai mult de 12 la sută din totalul capitalului bancar". 

Mircea Coşa a afirmat că, prin rezervele sale, Banca Naţională poate să menţină cursul.

Nizam Idris, analist la Macquarie Bank Ltd. în Singapore, a avertizat că "întotdeauna există riscul contagiunii". Potrivit acestuia, monedele din Europa de Est sunt mult mai mult sub presiune, deoarece există legături economice semnificative cu zona euro, inclusiv cu Grecia. Ele nu beneficiază de 'backstop' complet. (Banca Centrală Europeană a introdus un mecanism de "backstop" comun. Acesta va permite contractarea de împrumuturi de către Fondul unic de rezoluție a băncilor (SRF), care urmează a fi rambursate prin contribuții provenind din sectorul bancar).

Miniştrii de Finanţe din zona euro au refuzat sâmbătă să extindă actualul program de asistență financiară al Greciei, care expiră marți, în contextul în care Guvernul de la Atena va organiza la 5 iulie un referendum privind propunerea creditorilor săi (BCE, FMI și Comisia Europeană), ce prevede reduceri bugetare în schimbul unui nou ajutor financiar.

Din cauza turbulenţelor din Grecia, care este aproape de a intra în incapacitate de plată, activitatea economică a statelor din Europa Centrală şi de Est (CEE) situate în imediata apropiere a Greciei are cel mai mult de suferit, au estimat recent analiştii de la UBS.

Ei susţin într-un raport că un Grexit va deprecia cu o cincime valoarea în dolari a monedelor din CEE și va avea efecte negative asupra statelor emergente.

'Într-un scenariu în care Grecia va ieși din zona euro, problemele din zona euro vor afecta încrederea investitorilor, ceea ce va avea efect asupra activelor din statele emergente. Cel mai semnificativ impact va fi asupra forintului din Ungaria și a zlotului din Polonia, unde ne putem aștepta la o depreciere de 5-10% față de euro, ceea ce implică o depreciere de 15 — 20% față de dolar', avertizează analiștii.

Cehia, Ungaria şi Polonia, ale căror economii depind semnificativ de exporturile în UE, ar fi cele mai lovite în privinţa investițiilor și a comerţului, se arată în analiza UBS.

Legăturile directe dintre Grecia şi pieţele emergente sunt puține, în principal subsidiarele băncilor elene care operează în estul Europei, în ţări cum ar fi România şi Bulgaria. Chiar și aceste bănci şi-au redus în ultimii ani operațiunile din cele două state.

Alte pieţe emergente cu legături mult mai reduse, cum ar fi Mexic, Brazilia, Africa de Sud și Turcia, vor suferi de pe urma volatilității piețelor deoarece investitorii nu vor mai fi interesați de activele mai riscante. 

×
x close