Papademos i-a trimis o scrisoare preşedintelui ţării, Karolos Papoulias, afirmând că rezervele financiare ale Greciei, deja foarte reduse, se vor epuiza complet dacă incertitudinea politică continuă, potrivit cotidianului The Guardian, preluat de Mediafax.
Scrisoarea a fost transmisă preşedintelui duminică. Descrisă de presa din Grecia ca un apel SOS, scrisoarea lui Papademos avertizează că Grecia se confruntă cu pericolul de intrare în încetare de plăţi încă "de la începutul lunii iunie", întrucât nu va putea să acopere plăţi în contul datoriei externe.
Fondurile s-ar putea epuiza mai rapid decât se credea iniţial, întrucât creditorii internaţionali au reţinut un miliard de euro din tranşa vitală de 5,2 miliarde de euro a ajutorului extern pentru Atena. Cele circa patru miliarde de euro au fost transferate ţării săptămâna trecută. Paralizia politică din ultimele câteva săptămâni a redus drastic capacitatea mecanismului de colectare a taxelor, iar veniturile au coborât accelerat.
Veniturile au scăzut de la 40 de milioane de euro pe zi la mai puţin de 25 de miliarde de euro. Creditorii instituţionali ai Greciei, UE, FMI şi BCE au transmis foarte clar că Atena nu va mai primi ajutor financiar până la formarea unui guvern care să fie angajat faţă de politica de austeritate şi programul de reforme structurale.
Odată format guvernul, reprezentanţii celor trei instituţii vor reveni în capitala Greciei pentru a analiza situaţia. Papademos a avertizat că incertitudinile politice pun o presiune imensă asupra sistemului bancar din Grecia şi, prin acesta, asupra economiei reale lipsite de bani.Încă şase săptămâni de instabilitate după alegerile aşteptate pentru 17 iunie - cea mai probabilă dată - vor agrava situaţia considerabil, a scris Papademos.
Efecte negative pe teama prăbuşirii Greciei
Problemele din Grecia se adaugă temerilor referitoare la încetinirea creşterii economiei mondiale, provocate de datele sub aşteptări privind industria prelucrătoare din China, a doua mare economie a lumii. La ora 13:07 GMT, petrolul Brent, de referinţă la Londra, era cotat în scădere cu 1,65 dolari, la 110,61 dolari pe baril. Pe parcursul tranzacţiilor cotaţia a coborât cu peste 2 dolari. La începutul lunii martie, preţul petrolului a atins 128 de dolari pe baril.
Euro a coborât aproape de minimul ultimelor patru luni, iar cotaţiile acţiunilor au scăzut la nivel mondial, după ce partidul socialist elen PASOK a refuzat să participe la un guvern de uniune naţională, mărind probabilitatea unui faliment al Greciei şi a ieşirii din zona euro. Randamentul obligaţiunilor germane pe termen de 10 ani a coborât la un minim record de 1,432%. Impasul politic din Grecia, datoriile neperformante din portofoliile băncilor spaniole şi noi semne de recesiune în zona euro au amplificat temerile investitorilor că regiunea se afundă în criză.
Costul asigurării pentru default-ul datoriilor spaniole a urcat la un maxim record, în timp ce randamentul obligaţiunilor Spaniei pe termen de 10 ani a crescut cu 0,3 puncte procentuale, la 6,33%, cel mai ridicat nivel de la crearea euro. La un nivel de şeste 6%, costul împrumuturilor Spaniei poate să se îndrepte rapid spre un nivel nesustenabil, aşa cum s-a întâmplat în cazul Irlandei şi Portugaliei, sporind aşteptările ca Banca Centrală Europeană (BCE) să reia un program de achiziţii de obligaţiuni guvernamentale.
"Există un risc real ca la un moment dat Grecia să iasă din zona euro, dacă nu vor ajunge la unitate politică, iar acest fapt va mări contagiunea din piaţă, iar Spania şi Italia vor avea cel mai mult de suferit", a declarat Alessandro Giansanti, analist la ING.