Antena 3 CNN Economic Banii şoferilor, în buzunarele avocaţilor. CNADNR dă 5 milioane euro pe consultanţă juridică

Banii şoferilor, în buzunarele avocaţilor. CNADNR dă 5 milioane euro pe consultanţă juridică

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 15:20 22 Oct 2014 Modificat la 15:20 22 Oct 2014
bani.jpg
Foto: www.ruhrnachrichten.de
CNADNR cheltuieşte milioane de euro pe firme de avocatură. Şefii de la drumuri au plătit în ultimii doi ani consultanţă juridică de peste cinci milioane de euro, adică aproximativ cam cât costă un kilometru de autostradă.

Cele mai multe plăţi au fost făcute către casele de avocatură contractate în perioada Guvernului Boc. 
 
În perioada ianuarie 2013 - septembrie 2014, CNADNR a efectuat către casa de avocatură Raţiu & Raţiu plăţi în valoare de 2,32 de milioane de euro. De exemplu, avocaţii au taxat CNADNR doar pentru analiza unor documente pentru autostrada Lugoj - Deva cu 150.000 de euro. 
 
Bani frumoşi încasează şi britanicii de la Corbett & Co. În ultimii doi ani, au trimis către CNADNR spre decontare facturi în valoare de peste 1,8 milioane de euro. Compania oferă consultanţă în dosarele în care statul se judecă cu firmele străine care au participat la licitaţii pentru construirea de autostrăzi. Rezultatele nu sunt mereu cele în favoarea statului.
 
Avocata Cecilia Popa încă mai primeşte bani de la CNADNR pentru consultanţa oferită în proiectul Autostrăzii Transilvania. Chiar dacă contractul cu Bechtel a fost reziliat, iar autostrada nu a fost terminată, Cecilia Popa a primit între 2013 şi 2014 aproape jumătate de milion de euro.
 
Din bani publici au fost plătiţi şi avocaţii de la fosta firmă a lui Cătălin Predoiu. CNADNR a efectuat 34 de plăţi, în valoare de 420.000 euro. Contractul a fost încheiat în 2013, iar avocaţii primesc lunar un comision consistent. 
 
Plăţile totalizează astfel 5,2 milioane de euro, deşi o ordonanţă din 2012 precizeză că instituţiile şi companiile statului care au departament juridic au voie să apeleze la casele de avocatură, doar cu derogare. Iar CNADNR are angajaţi peste 40 de jurişti. 
 
 
Banii şoferilor, în buzunarele avocaţilor
 
SCA RAŢIU & RAŢIU - 30 de plăţi 
Total: 2,32 milioane euro
Servicii: consultanţă juridică
 
CORBETT & CO - 37 de plăţi 
Total: 1,83 milioane euro
Servicii: consultanţă juridică
 
SCA CECILIA POPA ŞI ASOCIAŢII - 6 plăţi 
Total: 547.000 euro
Servicii: consultanţă juridică pentru Autostrada Transilvania
 
SCA ZAMFIRESCU RACOTI PREDOIU - 34 de plăţi 
Total: 420.000 euro
Servicii: consultanţă juridică, comision lunar de 3% 
Sursă: CNADNR
 
OUG nr. 26/2012
Art. I. 
Autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare.

×
Etichete: CNADNR
x close