Înmatricularea maşinilor second-hand este blocată, din cauza timbrului de mediu. Legea prevede ca autorităţile să nu facă înmatricularea, până nu primesc dovada plăţii unei taxe anterioare, numai că Fiscul nu are o astfel de evidenţă a plăţilor din anii trecuţi.
Conducerea ANAF-ului spune că nu se face vinovată cu nimic pentru blocarea înmatriculărilor, întrucat legea nu i-a obligat să ţină o evidenţă a acestor plăţi până acum.
Asociaţia Societăţilor Financiare ALB România a propus Ministerului Mediului ca firma de leasing de la care clientul cumpără maşina să preia responsabilitatea de a dovedi plăţile anterioare.