Antena 3 CNN Economic Auto Cu Dacia până-n Mongolia. Trei români, în raliul vieţii lor: "Suntem români, suntem dacioţi"

Cu Dacia până-n Mongolia. Trei români, în raliul vieţii lor: "Suntem români, suntem dacioţi"

O.P.
4 minute de citit Publicat la 07:44 28 Iun 2012 Modificat la 07:44 28 Iun 2012
Cu Dacia până-n Mongolia. Trei români, în raliul vieţii lor: "Suntem români, suntem dacioţi"
Iulian, fost publicitar, Alexandru, fotograf la Jurnalul Naţional, şi Nicu, biciclist şi actual corporatist, vor merge cu o Dacie până Mongolia, în cadrul raliului umanitar Mongol Rally 2012. Este pentru prima dată când o Dacie va ajunge în Mongolia şi este prima Dacie care participă la acest raliu.

Cei trei dacioţi şi maşina tuturor românilor, Dacia 1310, vor parcurge în această vară 15.000 de kilometri, de la Bucureşti tot spre Est, până în Ulan Bator, capitala Mongoliei. Vor trece prin 15 ţări, dintre care Azerbaidjan, Turkmenistan și Uzbekistan, vor ajunge la Marea Aral şi vor traversa Pamirul – a doua cea mai înaltă şosea din lume, aflată la peste 4.500 de metri, dar şi deşertul Gobi. Startul se va da la Praga pe 16 iulie, iar aventura va dura, după toate probabilităţile, aproape două luni. Două luni pe cont propriu: fără ajutorul organizatorilor, fără asistenţă tehnică sau medicală și fără aer condiţionat.

Deşi niciunul nu a avut Dacie, Iulian, Alexandru şi Nicu vor participa la Mongol Rally cu o Dacie 1310, un produs clasic românesc, înainte de “era” Renault. „Trăim într-o ţară invadată de chinezării, de produse importate. Ne-am gândit că e momentul să ne întoarcem la mărcile noastre. Suntem români, suntem dacioţi, iar Dacia ne reprezintă, a făcut parte din copilăria noastră, a părinților noştri”, spune Nicu.



Dacia Berlină, modelul din 2003-2004, va putea fi dusă de anul viitor la casat, prin programul Rabla. Dacioţii vor salva una şi vor spune povestea ei peste hotare, până în Mongolia.

Iulian, Alexandru şi Nicu şi-au dorit să meargă în Mongolia de multă vreme, dar până vara trecută nu era decât o idee pe care o mai discutau pe plaja din Vadu, acolo unde s-au retras după ce Vama Veche a fost ocupată de vamaioţi din altă generaţie. „Doream să mergem cu trenul, mai exact cu Transsiberianul, dar am ales să participăm la Mongol Rally, pentru această aventură umanitară”, spune Iulian.

Scopul principal al acestui raliu, care se desfăşoară din 2004, este umanitar. Toate echipajele, circa 400 în fiecare an, se angajează să doneze la destinaţie, în Ulan Bator, maşinile pe care le conduc şi cel puţin 1.000 de lire sterline. Banii strânşi sunt folosiţi pentru ajutorarea copiilor fără posibilităţi din Mongolia. Dacioţii vor dona Dacia 1310 şi 500 de lire sterline către Lotus Children’s Centre, iar cel puţin 500 de lire sterline către o cauză umanitară din România, respectiv Beneva - Pași către viață (Secția de Oncologie Pediatrică a Spitalului Marie Curie din București).

Până acum, băieţii au luat vizele pentru Azerbaidjan, Kazahstan, Kîrgîztan și Mongolia, l-au găsit pe nea Ion, mecanicul cu care vor face un curs de mecanică şi pe care îl vor suna la nevoie de pe drum, au făcut traseul în detaliu şi au realizat un plan pentru a strânge cei 12.000 de euro necesari.

Puteți susține acest proiect prin donații în contul Asociației Trei RO42CECEB10130RON3147479, deschis la CEC Bank Agenția 1 Mai București, C.I.F. 29953226.

Puteți intra în contact cu ei urmărindu-i pe facebook.com/dacioti sau scriindu-le pe adresa de e-mail: [email protected]

„Dacioţi până-n Mongolia” este un proiect al Free Mioriţa, asociaţie înfiinţată de Iulian, Alexandru şi Nicu din dorinţa de a demitiza basmul Mioriţa. Dacioţii nu se complac cu imaginea mioritică a românului: au curăţat plaja de la Vadu, au plantat copaci în Maramureş şi Călăraşi, au dus ajutoare familiilor nevoiaşe din Vaslui, au deszăpezit casele oamenilor din Buzău, şi altele.



Iulian Angheluţă (zis şi Jules)

După nouă ani de publicitate şi-a dat demisia pentru a pleca în aventura vieţii lui – Mongol Rally. În 2000, a călătorit cu Alexandru, timp de o lună, cu 50 de trenuri prin Europa, a fost şi în Asia, dar tot în Balcani, în Făgăraş şi pe plaja de la Vadu se simte acasă. Boicotează cu succes produsele chinezeşti, cumpărând mai ales mărci româneşti. Nu are televizor şi şi-a făcut cont de Facebook special pentru Mongolia.
Alexandru Molovata (zis şi Molo)

Fotograf la Jurnalul Naţional, iar în timpul liber aventurier, a fost în expediţii la triburile din jungla amazoniană, în Peru, cu maşina în Turcia asiatică, cu velierul pe Marea Neagra, în China tibetană şi cu bicicleta până la Balcic.

Născut într-o ţară care nu mai există, URSS, chiar de partea cealaltă a Prutului, din 1992 în România, nu are carnet, dar vorbeşte rusa la fel de bine ca româna. Această aventură va fi un cadou frumos la 40 de ani.

Nicolae Stancu (zis şi Nicu)

Mezinul echipei, biciclist şi tânăr corporatist, a colindat România de la est la vest şi de la sud la nord şi a fost de fiecare dată surprins de paradoxurile care o definesc. Merge în Mongolia pentru că vrea să vadă ce se află dincolo de Europa. El va fi copilot pentru Iulian şi mecanic de nădejde.






×
x close