Antena 3 CNN Economic Apartamentele vechi din Bucureşti continuă să se ieftinească

Apartamentele vechi din Bucureşti continuă să se ieftinească

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 14:08 30 Aug 2012 Modificat la 14:08 30 Aug 2012
Apartamentele vechi din Bucureşti continuă să se ieftinească
Foto: bizchannel.ro
Preţurile medii ale apartamentelor vechi din Capitală au scăzut în această lună cu până la 3,5% comparativ cu iulie, excepţie făcând unităţile doar cele cu patru camere care costă cu 6% mai mult, arată un raport lunar de monitorizare, potrivit Agerpres.

Costul mediu al unei garsoniere în Capitală a ajuns în august la puţin peste 35.100 euro, cu 2% mai puţin faţă de luna iulie şi în scădere cu 3% pe un interval de 12 luni, de la aproape 36.300 euro.

Unităţile cu cele mai multe oferte din piaţă, dar şi cele mai căutate, apartamentele de două camere, s-au ieftinit semnificativ în august faţă de iulie, dar mai ales faţă de luna august a anului 2011. Acum, proprietarii solicită un preţ mediu de aproximativ 55.000 euro pentru acest tip de unităţi, cu 3,5% mai puţin comparativ cu luna iulie. Variaţia pe un interval de 12 luni este mare însă, de minus 7%, preţul mediu pentru un apartament de două camere fiind atunci de 59.100 euro, cu 4.000 euro mai mult decât în prezent.

La finalul lunii august, media apartamentelor cu trei camere la nivelul Capitalei ajungea la puţin peste 75.200 euro, în uşoară scădere comparativ cu luna iulie 2012 (de sub 1%), dar cu 3% mai puţin faţă de luna august 2011, echivalentul a peste 3.000 euro.

În cazul apartamentelor de patru camere, raportat la luna august 2011, acestea sunt mai ieftine cu până la 9%, de la 106.600 euro, la 97.560, cu aproximativ 9.000 euro mai puţin, dar cu aproape 6.000 de euro mai mult decât în iulie 2012 (91.820 euro).




×
x close