Poziţia investiţională internaţională netă a României s-a îmbunătăţit treptat, ca urmare a creşterii puternice a PIB-ului nominal, şi va continua să se îmbunătățească. Este totuși necesar ca Guvernul României să sprijine investițiile, să reducă birocrația de stat și să ajute la promovarea internațională a companiilor românești. De aceea, sperăm ca Guvernul să nu se piardă în planuri și strategii vagi și inaplicabile ci să asculte vocea celor care muncesc pentru crearea de locuri de muncă în România.
CCIR pledează pentru predictibilitatea cadrului legislativ din ţara noastră, o condiţie sine qua non a business-ului. Contextul ultimilor ani contrazice acest principiu, asistăm la proceduri administrative complexe, volatilitate în politicile fiscale şi utilizare la scară largă a ordonanţelor de urgenţă, care creează incertitudine şi îngreunează adoptarea deciziilor în materie de investiţii.
----------------------------
Textul integral îl puteţi citi în revista Români care Dezvoltă România, care conţine și Top 100 Antreprenori Români, disponibilă în punctele de difuzare a presei.