Antena 3 CNN Conferinţe Mircea Fechet: ”Nu avem suficiente fabrici pentru a absorbi toată cantitatea de sticlă pe care SGR-ul o pune la dispoziție”

Mircea Fechet: ”Nu avem suficiente fabrici pentru a absorbi toată cantitatea de sticlă pe care SGR-ul o pune la dispoziție”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 11:59 27 Feb 2025 Modificat la 11:59 27 Feb 2025
mircea fechet
SGR este doar unul dintre exemplele de bună practică prin care am făcut România mai curată. Foto: Antena 3 CNN

Economia circulară nu mai este doar un concept, ci devine realitate și în România. Sume uriașe pot fi câștigate sau economisite din valorificarea a ceea ce, până mai ieri, erau deșeuri. România stă pe o avuție uriașă, pe care poate să o valorifice mult mai eficient, iar aceasta este tema dezbătută astăzi la conferința organizată de Antena 3 CNN și Income Magazine, cu titlul "Economia Circulară – Inovație, Valoare, Strategie", ce reunește decidenți și actori din spațiul economic, care pot da răspunsuri legate de valorificarea acestui potențial uriaș.

"Tot ceea ce am făcut se întâmplă sau s-a întâmplat deja în multe alte țări. Însa cred că sistemul de garanție-returnare este doar unul dintre exemplele de bună practică prin care, pe de o parte, am făcut România mai curată, și astăzi nu există niciun dubiu, România este mai curată decât era în urmă cu un an sau cu doi ani. E o chestiune pe care o putem observa cu ochiul liber.

În același timp, sprijinim industria românească, prin asigurarea unor materii prime pe care le importam uneori de la mii de kilometri distanță. Avem astăzi situații în care importul de PET, spre exemplu, este oprit în totalitate sau în cea mai mare parte, asta pentru că piața românească asigură suficiente PET-uri, care până acum erau aduse din Australia. Am văzut baloți cu PET pe platforma unui mare reciclator din România. Faptul că astăzi SGR-ul ne pune la dispoziție suficientă materie primă ajută, pe de o parte, economia românească și ajută și balanța comercială a României, aflată într-un deficit, din acest punct de vedere", a explicat Mircea Fechet, ministrul Mediului, în cadrul conferinței.

Mai mult decât atât, industria orizontală se dezvoltă rapid. "Mă bucur să constat că există o întreagă industrie orizontală, fie că ne referim la transportatori, fie la un mare producător de doze de aluminiu care și-a mărit de patru ori capacitatea în ultimul an și jumătate datorită sistemului de garanție-returnare. De asemenea, vedem investiții în industria reciclării sticlei, unde încă suntem deficitari. Nu avem suficiente fabrici pentru a absorbi toată cantitatea de sticlă pe care SGR-ul o pune la dispoziție, iar această cantitate va continua să crească", a mai adăugat ministrul.

Iar impactul asupra economiei este considerabil. "Cu alte cuvinte, mă bucur că putem nu doar să vorbim despre mediu, lucru de care mă ocup în cea mai mare parte a timpului, dar putem cuantifica acest exemplu de bună practică în cifre relevante pentru economia României: importuri versus exporturi, locuri de muncă nou create. Mereu întreb: câte locuri de muncă ai înființat în ultimul an și jumătate datorită SGR-ului? Și văd chiar aici, în platou, reprezentanți ai unor companii care pot spune că și-au multiplicat cifra de afaceri", a concluzionat Mircea Fechet.

×
Etichete: mircea fechet SGR
x close